Bullying în şcoală. Ministerul Educaţiei din Italia, condamnat la plata a 95.000 euro unui copil
Bullying la adresa unui copil cu dizabilităţi. Ministerul Educaţiei din Italia şi şcoala, condamnate să plătească despăgubiri în valoare de 95.000 euro familiei.
Bullying în şcoală. Ministerul Educaţiei din Italia, condamnat la plata a 95.000 euro unui copil
Ministerul Educaţiei din Italia a fost condamnat în primă instanţă, de către Tribunalul Civil din Florenţa, să despăgubească familia unui copil cu dizabilităţi pentru acte de hărţuire împotriva acestuia. Despăgubirile se ridică la 95.000 de euro pentru episoade care au avut loc între 2012 şi 2016 într-o şcoală primară din Grosseto, conform Il Gazzettino.
După cum relatează „Il Tirreno”, băiatul vizat, acum în vârstă de 15 ani, care suferă de o gravă dizabilitate fizică, a fost hărţuit de unii colegi de clasă. Aceştia l-au bătut sistematic şi l-au insultat în pauze, dar şi în afara şcolii. L-au lovit cu pumnii şi picioarele, mergând până la fracturarea unei mâinii, pe lângă numeroasele „răni" psihologice provocate.
În 2016, părinţii au decis să dea în judecată şcoala, susţinuţi de avocata lor, Serena Iazzetta, după ce copilului i-a fost fracturată mâna.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
La spital, medicii au găsit semne de violenţă asupra copilului, care avea atunci 10 ani.
Băiatul le-a spus medicilor că rănile au fost provocate de bătăile primite de la colegii săi de şcoală.
Există o sentinţă de gradul „care condamnă Ministerul Educaţiei şi compania de asigurări a şcolii să despăgubească victima şi familia acesteia cu un total de 95.000 de euro", explică avocatul Iazzetta.
Ministerul a acceptat sentinţa. Compania de asigurări a şcolii, delegată să plătească daunele, a decis însă să facă apel.
Pentru Iazzetta, „instanţa a recunoscut pentru prima dată caracterul repetitiv al acestor comportamente. Acesta este motivul pentru care vorbim de bullying şi nu de răni suferite la şcoală. Din fericire, cel puţin pentru moment, s-a făcut dreptate”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO