- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (25.03.2020, 09:02)
- Ana Obretin
Buna Vestire, 25 martie. Prima dezlegare la peşte din post şi ziua în care oamenii nu trebuie să se certe
Buna Vestire sau Blagoveştenia este ziua în care Fecioara Maria a primit vestea că-l va naşte pe Iisus. Sărbătoarea este prima zi din postul Paştelui în care este dezlegare la peşte. Potrivit tradiţiei, oamenii nu trebuie să se certe de Buna Vestire, pentru a nu avea necazuri tot anul. Sărbătoarea are loc în acest an în condiţii de siguranţă a populaţiei pentru a combate răspândirea virusului SARS-COV-2, astfel slujbele religioase se ţin fără public.
Urmărește
3712 afișări
Sărbătoare ortodoxă, 25 martie. Buna Vestire, prima dezlegare la peşte din post şi ziua în care oamenii nu trebuie să se certe
Buna Vestire este o sărbătoare cu dată fixă, 25 martie, de la care până la Crăciun, când Fecioara Maria l-a născut pe Iisus, sunt exact nouă luni. În ziua Bunei Vestiri este marcat momentul în care Fecioara Maria din Nazaret, crescută în templu până la 15 ani şi apoi dată în tutela lui Iosif, căci părinţii ei muriseră, a fost aleasă de Dumnezeu să-l nască pe fiul său şi a primit înştiinţare prin Arhanghelul Gavriil, sărbătorit pe 26 martie.
Locul unde se crede că Fecioara Maria a primit vestea că va naşte pe Iisus este în prezent ocupat de biserica Bunavestire din Nazaret, un lăcaş de cult catolic modern, construit pe ruinele unor biserici bizantine din perioada Cruciadelor. Aici se află o grotă ce poate fi vizitată de pelerini, unde Fecioara Maria ar fi fost înştiinţată de Arhanghelul Gavriil că îl va naşte pe Mântuitor. Biserica este decorată cu mozaicuri ale Fecioarei donate bisericii de comunităţi creştine din întreaga lume, inclusiv din România.
Buna Vestire este sărbătorită în fiecare an în perioada Postului Mare, fiind una dintre ocaziile pentru care Biserica acordă dezlegare la peşte, indiferent în ce zi a săptămânii ar cădea aceasta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
În unele biserici, în această zi se posteşte până la ora 17.00, când are loc Sfânta Liturghie. Apoi, creştinii, care nu au mâncat şi s-au spovedit, se împărtăşesc, după care mănâncă peşte, împreună cu toată comunitatea bisericii.
Se spune că acela care gustă acest tip de carne de Buna Vestire se va simţi tot anul ca peştele în apă. În popor se mai spune că pescarii nu au voie să arunce mămăligă în apă, pentru că mor peştii.
De Buna Vestire se crede că sosesc rândunelele, iar cucul cântă prima oară în an, de aceea sărbătorii i se mai spune şi Ziua Cucului. Pasărea anunţă sosirea efectivă a primăverii, iar primul său cântec trebuie să fie aşteptat de toţi oamenii în haine curate, veseli, cu stomacul plin şi cu bani în buzunare. Cei care nu îndeplinesc aceste condiţii, nu vor beneficia de toate acele lucruri în anul care va urma. Dacă primul cântec al cucului este auzit pe stomacul gol, în partea stânga sau în spatele omului, este semn de rău augur.
Pe de altă parte, conform obiceiului, flăcăii şi fetele îl întreabau pe cuc lucruri care îi interesau, precum: "Cucule voinicule/ Câţi ani îmi vei da/ Pân' m-oi însura (mărita)?". Tăcerea cucului aducea mare bucurie celor care întrebau, deoarece echivala cu o căsătorie grabnică, în vreme ce cântatul cucului îi aducea la disperare pe tineri, fiecare glas fiind socotit un an de aşteptare.
Tradiţia mai spune că, în această zi, oamenii nu au voie să se certe, pentru că altfel vor avea necazuri tot anul. De Buna Vestire, este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare, ca hrană pentru îngeri.
În unele zone, pentru a avea roade bogate în livezi, pomii se "ameninţau" cu toporul şi se stropeau cu ţuică.
În Bucovina, nu se pun ouă la cloşcă de Buna Vestire, pentru că se consideră că ar putea ieşi din ele pui cu două capete şi patru picioare.
Tot de Buna Vestire, gospodarii din Maramureş adună lucrurile de prisos de prin curţi şi le dau foc. Ritualul, cunoscut sub numele de Noaptea focurilor, este practicat la fiecare casă maramureşeană, el durând până după miezul nopţii sau până în zori.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:24
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
astăzi, 11:21
Ciolacu promite că Programul Naţional de îngrijiri paliative va funcţiona fără sincope