- Home
- Social
- ARAD, (25.08.2018, 11:56)
- Adriana Mit
Burgeri „Jandarm”, cu carne bătută, sau „Jandarmeriţa picantă”, vândute într-o rulotă fast-food
Incidentele petrecute în timpul protestului din 10 august l-au inspirat pe patronul unei rulote fast-food din Timişoara, care le oferă clienţilor burgeri „Jandarm”, cu carne bătută cu pulanul, sau „Jandarmeriţa picantă”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
2888 afișări
Burgeri „Jandarm”, cu carne bătută, sau „Jandarmeriţa picantă”, vândute într-o rulotă fast-food
Patronul rulotei fast-food „Duba cu mâncare”, Sorin Stanca, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că inspirat de incidentele petrecute în timpul protestului din data de 10 august, din Piaţa Victoriei din Bucureşti, a denumit două sortimente de burgeri „Jandarm” şi „Jandarmeriţa picantă”.
Burgerii au fost comercializaţi sub această denumire pentru prima dată în cadrul unui festival de bere artizanală, organizat la Timişoara în urmă cu câteva zile, şi s-au vândut imediat. În acest sfârşit de săptămână, burgerii cu denumiri inedite, care au devenit virali pe reţelele de socializare, sunt comercializaţi din rulota fast-food în cadrul unui alt festival din vestul ţării, organizat la Arad.
„Burger jandarm (îţi dau lacrimile). Carne vită bătută cu pulanul, ceapă, sos picanto-lacrimogen, roşii, salată, bacon, ou, cedar, cartofi prăjiţi, sos barbeque”, aşa este prezentat burgerul „Jandarm” de către reprezentanţii rulotei fast-food. De asemenea, „Jandarmeriţa picantă” cu piept de pui conţine „sos, salsa, bulete brânză, roşii, ceapă, salată”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
„Pe perioada festivalului de bere artizanală din Timişoara am venit cu o ofertă specială, ţinând cont de situaţia din ţară, un burger pe care l-am numit Jandarm picant, am vrut să fie un burger iute, să-ţi dea lacrimile. Cererea a fost foarte mare, s-a pus lumea la coadă şi la un moment dat am rămas fără carne de vită. Atunci am inventat burgerul “Jandarmeriţa picantă”, cu piept de pui, care s-a terminat şi el foarte repede. Am vândut în jur de 500 de burgeri. Având în vedere succesul de care s-au bucurat aceşti burgeri, o să-i mai facem o perioadă”, a afirmat Sorin Stanca.
Reprezentanţii rulotei fast-food au precizat că în cadrul Festivalului de mâncare stradală şi muzică Picnic, organizat la Arad în acest sfârşit de săptămână, pe faleza Mureşului, un burger „Jandarm” costă 30 de lei, iar „Jandarmeriţa picantă” – 25 de lei.
„Noi nu avem un punct fix în care ne desfăşurăm activitatea, avem un food-truck (n.r. fast-food pe roţi) cu care ne deplasăm la diferite evenimente: festivaluri, companii, petreceri private. Noi, spre deosebire de jandarmi, avem duba cu mâncare, nu te ia, ci îţi dă să mănânci. Este un altfel de dubă”, a mai explicat Sorin Stanca.
Patronul rulotei fast-food este motociclist din Timişoara şi a iniţiat afacerea în primăvara acestui an.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe