Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Arad, în tamponare au fost implicate două TIR-uri şi un autoturism care circulau în aceeaşi direcţie, respectiv dinspre Arad spre Deva.
În zona localităţii Săvârşin, pe DN 7, unul dintre automarfare a frânat brusc, astfel că ceilalţi doi şoferi nu au putut reduce viteza la timp pentru a evita coloziunea.
Un TIR care circula în spatele primului vehicul de mare tonaj a intrat în remorca acestuia, care s-a răsturnat pe şosea, blocând ambele sensuri de circulaţie.
Un alt autoturism care circula în acelaşi sens a intrat în remorca celui de-al doilea automarfar, dar în urma coliziunii în lanţ nu au rezultat răniţi.
În zonă există cozi de autoturisme şi camioane de câţiva kilometri pe ambele sensuri de circulaţie.
Poliţiştii arădeni nu pot preciza ora la care va fi reluat traficul, urmând ca în zonă să fie adusă o macara care să ridice remorca pentru a elibera carosabilul.