"Buton de panică" în şcolile bucureştene

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, miercuri, că pentru siguranţa elevilor în şcoli va fi introdus, alături de sistemele de supraveghere video, şi un "buton de panică", astfel încât să existe o legătură cu sediile Poliţiei Comunitare, care vor transmite datele şi Poliţiei Capitalei.

Urmărește
102 afișări
Imaginea articolului "Buton de panică" în şcolile bucureştene

"Buton de panică" în şcolile bucureştene (Imagine: Mediafax Foto)

Sorin Oprescu a discutat, miercuri, cu şeful Poliţiei Capitalei, Marian Tutilescu, şeful Jandarmeriei, Gavrilă Pop, inspectorul şcolar general Stelian Fedorca şi şefii Poliţiilor Comunitare despre măsurile care vor fi luate în perioada următoare pentru creşterea siguranţei în şcoli şi în apropierea acestora.

Astfel, s-au stabilit măsuri de colaborare între Poliţiile Comunitare de sector şi Poliţia Capitalei, precum şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, astfel încât să fie evitate conflictele de competenţe, încercând astfel acoperirea tututor unităţilor de învăţământ.

Primarul Sorin Oprescu a arătat că autorităţile locale doresc accesarea fondurilor europene pentru dotarea cu echipamente de supraveghere video atât în interiorul şcolilor, cât şi în zonele din împrejurimile acestora.

"Dorim să prevenim mai bine decât să tratăm cazurile de infracţionalitate. Dorim să accesăm fonduri europene pentru monitorizarea şcolilor şi a împrejurimilor acestora", a spus Oprescu.

Totodată, primarul Capitalei a vorbit de introducerea, alături de sistemele de supraveghere video, a "butonului de panică", astfel încât în momentul în care este necesară acţionarea acestuia, să poată interveni rapid Poliţia Comunitară.

"Supravegherea din şcoli şi din jurul acestor unităţi de învăţământ va avea legătură directă cu sediile Poliţiei Comunitare, care la rândul lor vor transmite aceste date Poliţiei Capitalei", a mai spus Sorin Oprescu.

Potrivit şefului Poliţiei Comunitare a Sectorului 1, Andrei Mihail, în următoarele trei, patru luni, în toate cele 96 de unităţi de învăţământ din acest sector va fi montat, alături de camerele de supraveghere, şi butonul roşu pentru urgenţă.

Şeful Poliţiei Capitalei, chestorul Marian Tutilescu a arătat că pentru acţiunile care se desfăşoară în interiorul şcolilor, responsabilitatea revine ISMB, în timp ce fenomenele infracţionale din zonele unităţilor de învăţământ vor fi monitorizate de agenţii Poliţiei Comunitare şi ai Poliţiei Municipiului Bucureşti.

Pentru aceasta, Poliţia Capitalei va identifica zonele cu problemele de infracţionalitate, iar acestea vor fi denumite "zone vulnerabile" şi vor fi monitorizate.

"Acolo unde există fenomene infracţionale ridicate, perimetrele vor fi încadrate ca zone vulnerabile, însă pentru a nu crea un climat de nesiguranţă, aceste zone nu vor fi făcute publice. În aceste zone vom intensifica forţele de poliţie pentru a asigura o mai bună monitorizare", a spus Tutilescu.

Citeşte mai multe...

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici