- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Buzău: Bărbatul care şi-a înjunghiat şi decapitat soţia, arestat;copiii cuplului, preluaţi de DGASPC
Bărbatul din localitatea buzoiană Smeeni care şi-a înjunghiat şi şi-a decapitat soţia a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, iar cei trei copii ai cuplului au fost preluaţi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Buzău, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Poliţiei Judeţene, Tribunalul Buzău a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele bărbatului.
Agresorul urmează să fie supus unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă suferă de afecţiuni psihice, mai ales că a fost internat de mai multe ori la Spitalul de Neuropsihiatrie de la Săpoca, ultima dată fiind externat chiar în urmă cu câteva săptămâni.
Între timp, cei cinci copii ai familiei au fost preluaţi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău, fiind internaţi în Centrul de Primire Urgenţe a Minorilor.
Potrivit directorului DGASPC Buzău, cei cinci copii sunt în stare de şoc şi au nevoie de consiliere psihologică şi de atenţia unor specialişti, urmând să rămână în centru cel puţin două luni.
"Vor rămâne încă o perioadă în centrul nostru, apreciem noi cel puţin două luni. Au nevoie de sprijin şi de suport psihologic. E bine că familia lărgită şi-a manifestat interesul, mă refer la bunici şi mătuşi, e bine că au totuşi nişte repere cunoscute din familie, în condiţiile în care nu mai au nici mamă, nici tată lângă ei, asta îi va ajua în demersul terapeutic. Cei cinci copii minori stau acum împreună, au cameră împreună, încercăm cât se poate în situaţia dată să-i ajutăm să le fie un pic mai bine", a declarat, luni, directorul DGASPC Buzău, Claudia Roşioru.
O femeie în vârstă de 33 de ani, din localitatea Smeeni, judeţul Buzău, a fost înjunghiată, sâmbătă, de către soţul ei, care apoi a târât-o în curte şi a decapitat-o. Conflictul dintre cei doi soţi a izbucnit, cel mai probabil, din cauza geloziei bărbatului, cei cinci copii ai cuplului, cu vârste cuprinse între trei şi 11 ani, fiind de faţă.
Potrivit anchetatorilor, fata cea mare ar fi fost de faţă când tatăl a decapitat-o pe mama sa.
În urma incidentului, anchetatatorii l-au reţinut pe bărbat, acesta declarând, iniţial, că "a scăpat de diavol" şi că femeia îi punea medicamente în mâncare, apoi că s-a înfuriat şi, astfel, şi-a omorât soţia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vicepreședintele ANCOM cere interzicerea platformei TikTok în România până la finalizarea anchetei, în urma victoriei lui Călin Georgescu
-
Iohannis:Consiliul JAI din decembrie va formaliza decizia aderării complete a României la Schengen
-
Judecătoarea care a întrebat dacă tinerii morţi în accidentul din 2 Mai sunt în sală, suspendată
-
Ministrul Economiei, despre şedinţa CSAT: Dacă este convocată, este necesară
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO