Buzău: Circulaţia pe DN 2 C a fost închisă din cauza zăpezii şi a viscolului puternic

Circulaţia rutieră pe Drumul Naţional 2 C Costeşti-Padina-Pogoanele, în judeţul Buzău, a fost închisă, vineri seară, din cauza zăpezii şi a viscolului puternic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
8 afișări

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Buzău, comisar Florina Crucianu, DN 2 C a fost închis preventiv pentru a nu se înregistra blocaje, având în vedere că în zonă vântul suflă cu intensitate foarte mare şi nu permite drumarilor să intervină pentru curăţarea şoselei.

Din cauza zăpezii şi a viscolului, în zonă s-au format dune înalte de aproape doi metri.

Conform sursei citate, pe DN 2 C în judeţul Buzău, vizilitatea este redusă, poliţiştii instituind filtre pentru a opri maşinile care încearcă să meargă pe acest tronson.

Poliţiştii de la Serviciul Rutier le recomandă şoferilor să nu pornească pe distanţe lungi având în vedere situaţia din judeţul Buzău, unde, vineri seară, viscoleşte puternic.

În judeţul Buzău, circulaţia este blocată, de vineri dimineaţă, şi pe DN 22 Râmnicu Sărat-Brăila, din cauza dunelor de zăpadă pe care drumari nu le pot îndepărta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici