Buzău: Două persoane dispărute, după ce barca în care se aflau împreună cu alte trei s-a răsturnat

Două persoane sunt date dispărute, sâmbătă după-amiază, după ce barca în care se aflau, împreună cu alte trei persoane, pe râul Buzău s-a răsturnat în dreptul localităţii buzoine Moşeşti, comuna Robeasca.

Urmărește
129 afișări
Imaginea articolului Buzău: Două persoane dispărute, după ce barca în care se aflau împreună cu alte trei s-a răsturnat

Buzău: Două persoane dispărute, după ce barca în care se aflau împreună cu alte trei s-a răsturnat (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Din primele date furnizate de primarul comunei Robeasca, Domnica Vlad, în barcă se aflau cinci persoane, unele tinere, iar la un moment dat, din motive deocamdată necunoscute, ambarcaţiunea s-a răsturnat.

Sursa citată a precizat că trei dintre cele cinci persoane au fost salvate, celelalte două persoane fiind date dispărute.

Potrivit sursei citate, la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje SMURD, dar şi pompieri şi echipaje de căutare, care cercetează zona în care s-a răsturnat barca.

În ultimele ore, în judeţul Buzău a plouat abundent, afluenţii Buzăului mijlociu şi inferior din judeţul Buzău fiind, potrivit hidrologilor, sub avertizare cod galben de inundaţii.

La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii continuă căutările pentru găsirea celor două persoane dispărute.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici