Buzău, Ialomiţa şi Călăraşi, afectate serios de ninsoare. Punctul maxim va fi după-amiază
Punctul maxim al codului portocaliu prognozat de ANM va fi luni după-amiază, în prezent fiind afectate serios judeţele Buzău, Ialomiţa şi Călăraşi, a declarat secretarul de stat al MAI, Mihai Capră.
Buzău, Ialomiţa şi Călăraşi, afectate serios de ninsoare. Punctul maxim va fi după-amiază (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit secretarului de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului din cadrului Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) situaţia este dificilă şi în Vrancea, zăpadă depăşind un metru şi jumătate pe ninsoare normală, iar în condiţiile de viscol fiind de peste trei metri.
Potrivit lui Mihai Capră, 2.076 de şcoli sunt închise, mai ales în Vrancea şi Buzău, iar 13 localităţi sunt izolate.
În privinţa drumurilor, A2 este în continuare blocată alături de 47 de drumuri naţionale şi 121 de drumuri judeţene.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Pe de altă parte, 95 de localităţi sunt fără energie electrică, iar 167 de echipe lucrează pentru remedierea avariilor.
Potrivit lui Mihai Capră, în privinţa alimentării cu energie termică există o solicitare de a asigura o prioritizare la CET Iaşi privind stocul de huilă, în acest sens fiind identificate două navete de huilă la Agigea Port şi una în judeţul Buzău.
În privinţa alimentării cu gaze nu sunt probleme, consumul fiind în parametri normali.
Personalul MAI intervine în teren cu 4.013 lucrători, 13.000 fiind gata să intervină în caz de nevoie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO