Buzău: Muncitor salvat de colegi după ce un mal de pământ s-a surpat peste el
Un mal de pământ s-a surpat, marţi, peste un muncitor care săpa un şanţ, în localitatea buzoiană Cislău, bărbatul fiind salvat de către colegi, după ce rămăsese prins sub o mare cantitate de pământ.
Buzău: Muncitor salvat de colegi după ce un mal de pământ s-a surpat peste el (Imagine din arhiva Mediafax Foto)
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Buzău, Florina Crucianu, a declarat că incidentul a fost anunţat în jurul orei 14.30 şi că la faţa locului au fost trimişi doi poliţişti de la postul local.
De asemenea, la faţa locului au fost trimise şi echipe de intervenţie de la alte instituţii abilitate, pentru a ajuta la scoaterea bărbatului, care rămăsese prins sub o mare cantitate de pământ. Acesta rămăsese cu capul la suprafaţă, iar la scurt timp de la incident colegii săi au reuşit să îl scoată, înainte ca echipele de intervenţie să ajungă acolo.
Bărbatul era conştient, fiind preluat de o ambulanţă şi dus la Spitalul Judeţean Buzău.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Victor Ponta, deputat PSD, şi-a anunţat candidatura pentru alegerile prezidenţiale
-
Congresul social-democraţilor a validat candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale / Ciolacu admite greşeala: Am avut încredere într-un partener care n-a respectat înţelegerile
-
Nu putem avea un preşedinte care se crede Mesia - Bogdan Ivan la Congresul PSD
Muncitorul lucra la canalizarea localităţii, alături de mai mulţi colegi de-ai săi. În acest caz va fi constituită o echipă de cercetare pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul de muncă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO