- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Buzoianul care se pretinde urmaşul lui Preda Buzescu cerând o treime din judeţ a pierdut procesul
Buzoianul Teodor Năstase, care pretinde că este urmaşul lui Preda Buzescu şi care a solicitat o treime din judeţul Buzău, a pierdut procesul cu autorităţile judeţene, transmite corespondentului MEDIAFAX
Potrivit purtătorului de cuvânt al Instituţiei Prefectului Buzău, Roxana Robu, magistraţii de la Tribunalul Sălaj au admis recursul formulat de comisiile de fond funciar ale Prefecturii Buzău şi Primăriei Nehoiu împotriva deciziei Judecătoriei Pătârlagele, care, în ianuarie 2010, i-a dat câştig de cauză lui Teodor Năstase.
Decizia magistraţilor din Sălaj face ca urmaşul lui Preda Buzescu să nu fie împroprietărit în niciuna dintre cele nouă localităţi din care solicita păduri.
Teodor Năstase, de profesie medic veterinar, susţine că este urmaş al lui Preda Buzescu, motiv pentru care a revendicat 63.000 de hectare, reprezentând practic tot nordul judeţului Buzău.
Iniţial, magistraţii de la Judecătoria Pătârlagele i-au dat câştig de cauză buzoianului, dar Prefectura a făcut recurs, procesul fiind strămutat la cererea revendicatorului la Tribunalul Sălaj.
Decizia formulată de judecătorii din Sălaj este definitivă şi irevocabilă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Roxana Robu, este însă posibil ca avocaţii lui Năstase să invoce unele excepţii. La începutul lui 2010, Teodor Năstase a câştigat în instanţă 63.000 de hectare de pădure, reprezentând toată partea de nord a judeţului Buzău. La momentul respectiv, prefectul judeţului, Paul Beganu, preciza că decizia judecătorilor din Pătârlagele care i-au dat câştig de cauză lui Teodor Năstase ar fi imposibil de pus în practică, având în vedere că o parte din respectiva suprafaţă de pădure a ajuns, în urma unei decizii definitive şi irevocabile, la Academia Română.
În plus, în zona care ar trebui să ajungă la moştenitorul lui Preda Buzescu se află două rezervaţii naturale, respectiv Siriu şi Penteleu. De asemenea, o parte din suprafaţa care revine Academiei Române, dar şi urmaşului lui Preda Buzescu, este revendicată şi de Obştea Moşnenilor Gura Teghii. Suprafaţa pe care anul trecut Năstase o câştigase în instanţă se întindea pe localităţile Cislău, Colţi, Nehoiu, Gura Teghii, Pătârlagele, Siriu, Brăeşti, Bozioru şi Cozieni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Elena Lasconi răspunde acuzaţiilor lui Georgescu privind implicarea României în războiul din Ucraina
-
Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri
-
Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO