Potrivit lui Mihai Diculoiu, preşedintele Sindicatului Liber Oltchim, reprezentanţii Ministerului Economiei, acţionar majoritar al combinatului, nu s-au implicat în preluarea Petrochimiei de la Arpechim Piteşti, iar "atitudinea pasivă a autorităţilor statului va duce în curând închiderea secţiilor şi la pierderea pentru totdeauna a locurilor de muncă."
"Într-o asemenea conjunctură total nefavorabilă Oltchimului salariile ar putea fi diminuate cu 15 la sută, după ce, în acest an, pentru prima dată, de la Revoluţie, nu s-a acordat nici prima de Paşte. Presedintele Traian Băsescu, ministrul de Finanţe şi al Economiei au promis că nu ne vom pierde locurile de muncă şi vom obţine, cu acordul Uniunii Europene, un credit garantat de stat de 100 de milioane de euro. Noi toţi cei de aici îi atenţionăm pe această cale că a sosit vremea să se ţină de cuvânt. Aşteptăm să se ţina de cuvânt de urgenţă, altfel soarta combinatului va fi critică", a declarat Diculoiu.
Protestul salariaţilor de la Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a încheiat fără incidente, iar liderii Sindicatului Liber au formulat un document semnat de reprezentanţii Prefecturii, ai Consiliului Judeţean Vâlcea şi sindicat în care sunt precizate nemulţumirile salariaţilor şi strategia de ieşire din criză a combinatului Oltchim, memoriul fiind trimis Guvernului.