CAB: Companiile Municipale sunt nelegale.Instanța cere anularea actelor de înființare a societăților

Magistrații Curții de Apel București au motivat soluția din noiembrie 2018 potrivit căreia Companiile Municipale deținute de Primăria Capitalei nu au fost înființate cu o majoritate calificată și, potrivit documentului, deciziile de înființare ale acestor companii trebuie anulate.

Urmărește
8 afișări

Curtea de Apel Bucuești (CAB) a motivat decizia din noiembrie 2018, decizie potrivit căreia instanța a admis recursul celor de la USR – prin care s-a cerut anularea hotărârilor CGMB de înființare a celor 22 de Companii Municipale.

Potrivit motivării, companiile în cauză ar fi trebuit înființate cu votul a două treimi din numărul total de consilieri CGMB, și nu cu o majoritate simplă, așa cum au fost înființate societățile contestate în această cauză.

„Curtea conchide că nu s-a respectat o condiție esențială de valabilitate a hotărârilor – adoptarea acestora cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcție, astfel că aceste acte administraitce sunt nelegale. Motivele privind oportunitatea adoptării actelor s-ar fi impus a fi analizate numai în ipoteza în care se constată caracterul legal al acestora. În cauză, contrar celor admise de prima instanță, potrivit motivelor expuse anterior, Curtea a decis că actele sunt nelegale, astfel că problema oportunității hotărârilor nu mai poate fi antamată, nici sub semnul admisibilității, nici sub cel al temeiniciei unor atare critici în prezentul cadru procesural”, se arată în motivarea CAB.

Mai mult, magistrații arată în document că solicită „anularea actelor administrative contestate în cauză”, respectiv anularea hotărârilor de Consiliu prin care au fost înființate cele 22 de Companii Municipale.

„În lumina tuturor argumentelor anterior expuse, se va admite recursul (...) se vor anula actele administrative contestate în cauză”, se mai precizează în motivarea CAB.

Pe de altă parte, instanța invocă și fapttul că Municipalitatea deține controlul asupra societății Ciclop SA, care este acționarul minoritar al companiilor, ceea ce, în viziunea magistraților, „se exercită influență exclusivă asupra societăților care urmau a fi constituite” (companiile municipale – n.r).

„În calitate de autoritate tutelară și unic asociat, Municipiul București asigură controlul exclusiv asupra Service Ciclop SA – acționariatul minoritar al fiecărei societăți pe acțiuni. Acest fapt conferă municipiului controlul exclusiv și asupra societăților pe acțiuni a căror înființare a fost aprobată prin hătărârile ca atare, prin deținerea tuturor drepturilor de vot, posibilitatea de a numi și de a revoca membri organelor de administrare și de control, exercitând influneță exclusivă asupra întreprinderilor publice care urmau a fi constituite”, se mai arată în motivare.

Anul trecut, în noiembrie, CAB a admis recursul celor de la USR, care au cotestat legalitatea înființării celor 22 de companii. Potrivit USR, până în prezent, Municipalitatea ar fi acordat către aceste societăți un capital de jumătate de miliard de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici