CAB emite mandate de arestare pentru alţi 14 poliţişti de frontieră din Siret

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, vineri după-amiază, emiterea altor 14 mandate de arestare pe numele unor poliţişti de frontieră de la Vama Siret, aceştia fiind judecaţi în cursul dimineţii într-un al doilea lot trimis de DNA la instanţă.

Urmărește
17 afișări

Astfel, instanţa a emis mandate de arestare, pentru 29 de zile, pe numele lui Gheorghe Constantin Lavric, Radu Lucanu, Marinel Ionel Gîză, Daniela Căpăţînă, Adrian Vasile Bălici, Cristinel Ţiprigan, Cătălin Dumitru Zebreniuc, Valentina Ioana Sauciuc, Adrian Petru Mudrac, Fănel Florin Rădăcină, George Slevoacă, Alina Gheorghe Pavlovici, George Bogdan Ungureanu şi Ilie Zahariuc.

Iinstanţa a decis ca aceştia să fie arestaţi preventiv până în 5 martie, respingând, totodată, toate cererile invocate de apărătorii lor prin care se solicita în principal stabilirea unei măsuri preventive mai uşoară precum interdicţia de a părăsi ţara sau localitatea de domiciliu.

După aflarea soluţiei, avocaţii acestora au declarat recurs şi urmează a fi judecată de instanţa supremă.

Fostul şef al Punctului de trecere al Frontiere Siret, Aurel Anea, a fost reţinut de procurorii anticorupţie, sub acuzaţiile de luare de mită în formă continuată şi constituire de grup infracţional organizat, fiind implicat în contrabandă cu ţigări, informează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Potrivit DNA, pentru a trece frontiera cu 30 de cartuşe de ţigări, o persoană oferea lucrătorului vamal aproximativ 150 lei drept mită, iar poliţistului 50 de lei, sumele primite de poliţiştii care lucrau pe o tură variau între 7.000-8.000 lei până la 20.000-25.000 lei.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de 59 de persoane între care un comisar de poliţie de frontieră, lucrători de poliţie la Punctul de trecere a frontierei (PTF) Siret-Suceava şi lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal Siret. Astfel, au fost reţinuţi Aurel Anea, comisar de poliţie, fost şef al PTF Siret, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită în formă continuată şi constituire de grup infracţional organizat şi patru lucrători vamali, şefi de tură: Sorin Constantin Şcalad, Nicu Cezar Şchiopu, Lazăr Ungureanu, Simion Coroliuc, pentru dare de mită în formă continuată.

Totodată, au fost reţinuţi 54 lucrători de poliţie la PTF Siret - Ilie Cosmei, Alina Olivia Mandiuc, Cătălin Zebreniuc, Florin Sticleţ, Adrian Holca, Constantin Andrişan, Daniel Grigoraş, Vasile Sasu, Iulian Radu, Adrian Iuga, Marcel Coroi, Daniel Barbă, Manule Eugen Costache, Radu Lucanu, Dănuţ Neagu, Vasile Bălici, Adrian Grosu, Daniela Căpăţînă, George Jacotă, George Slovăacă, Cristinel Ţiprigan, Traian Constantin Hai, Ghoeghre Lavric, Ionel Marinel Gîză, Luchian Posmangiu, Adrian Mudrac, Gheorghe Neramţu, Fănel Rădăcină, Rodica Nichiforiuc, Romis Luchean, Gheorghe Pavlovici, Ilie Zahariuc, Silviu Pomohaci, Bogdan Rurac, Sorin Strugar, Sorin Sumanariu, Vasile Secrier, Virgil Jităriuc, Viorel Şture, Ramona Costiuc, Toader Ilieşi, Cristina Filipoaia, Florin Lupu, Florin Matei, Lucian Pintilii, Andrei Ciobanu, Mihaela Cosic, Elena Agapi, Mihai Tocilă, Elena Cozminiuc, Valentina Sauciuc, George Ungureanu, Loghin Daniel Timoci, Cristian Nicolovici - pentru luare de mită în formă continuată şi constituire unui grup infracţional organizat.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011, la Punctul de trecere a frontierei Siret a fost constituit un grup infracţional organizat format din lucrători de poliţie şi lucrători vamali având ca scop strângerea unor importante sume de bani, sub formă de mită, ca urmare a trecerii cu vederea, nedenunţării şi neconstatării a unor infracţiuni sau contravenţii comise la trecerea frontierei de stat a României, fiind vorba în special de tolerarea traficului de ţigări.

Concret, în perioada menţionată, cei 54 de inculpaţi, în calitate de lucrători de poliţie la PTF Siret, în baza unei înţelegeri prealabile, au pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, în mod repetat, importante sume de bani şi bunuri de la persoane care au tranzitat frontiera. Sumele de bani erau luate pentru ca lucrătorii de poliţie să le permită mituitorilor introducerea în România a unor bunuri, în general ţigări din Ucraina peste limita legală admisă.

De asemenea, în perioada decembrie 2010- ianuarie 2011, inculpatul Anea, în calitate de comisar de poliţie a pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, în mod repetat, importante sume de bani şi bunuri de la poliţiştii de frontieră Posmangiu, Rădăcină, Strugar şi Luchian pentru a trece cu vederea încălcarea legii de către subordonaţii săi.

În aceeaşi perioadă, comisarul de poliţie a pretins, primit ori acceptat sume de bani şi bunuri şi de la cei patru lucrători vamali menţionaţi, pentru a nu efectua controale asupra modului în care îşi îndeplinesc aceştia atribuţiile de serviciu. În mod constant, inculpatul a sprijinit grupul infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de luare de mită, pentru a obţine beneficii financiare şi materiale.

Potrivit anchetatorilor, pentru a trece frontiera cu 30 de cartuşe de ţigări, o persoană oferea lucrătorului vamal aproximativ 150 lei drept mită, iar poliţistului 50 de lei. Sumele primite de poliţiştii care lucrau pe o tură variau între 7.000-8.000 lei până la 20.000-25.000 lei, în condiţiile în care, într-o tură lucrau aproximativ 10-12 persoane.

Celor 59 de inculpaţi li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar vineri procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore. Vineri, toţi vor fi prezentaţi Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Până în acest moment, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a unui număr de 15 din cei 59 de inculpaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici