Cablurile de la instalaţia de semnalizare pe ruta Brazi-Crivina, furate;trenurile întârzie 15 minute
Traficul feroviar este afectat pe ruta Brazi - Crivina, după ce cablurile de la instalaţia de semnalizare au fost furate de persoane încă neidentificate, astfel că trenurile înregistrează întârzieri de aproximativ 15 minute.
Furtul s-a produs, joi, în jurul orei 23.15, informează CFR.
Până la remedierea defecţiunii, traficul feroviar, pe firele I şi II Brazi-Crivina, se face pe baza înţelegerii telefonice (cale liberă).
Trenurile care circulă pe această distanţă de circulaţie întârzie, în medie, câte 15 minute, potrivit sursei citate.
Echipele speciale de intervenţie lucrează pentru remedierea defecţiunii la cablurile de la instalaţia de semnalizare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO