Cadavrul unui copil, aruncat într-o groapă din Năvodari

Cadavrul unui copil a fost găsit, miercuri după-amiază, aruncat într-o groapă din oraşul Năvodari, într-o zonă unde se află fundaţia unui imobil, poliţiştii şi procurorii declanşând cercetările pentru a stabili cum şi-a pierdut viaţa copilul şi cine este vinovat.

Urmărește
170 afișări

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, oamenii legii au fost sesizaţi că pe strada Midiei, din Năvodari, a fost aruncat trupul neînsufleţit al unui copil.

Poliţiştii s-au deplasat în zona respectivă şi au constatat că victima se afla într-o groapă într-o zonă unde este fundaţia unui imobil.

Martorii le-au spus oamenilor legii că au văzut o familie venind în această zonă cu un copil şi plecând fără acesta, după care au alertat autorităţile.

Conform estimărilor anchetatorilor, victima ar avea între câteva luni şi doi ani.

Trupul copilului urmează să fie dus la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.

Poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă pentru a stabili cum şi-a pierdut acesta viaţa, dar şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere a celor care l-au aruncat în groapă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici