Cadavrul unui tânăr, îngheţat şi cu faţa mâncată de păsări, descoperit pe un câmp, la Sibiu

Cadavrul unui tânăr, îngheţat şi cu faţa mâncată de păsări, a fost descoperit pe un câmp din apropierea localităţii Brateiu, judeţul Sibiu, poliţiştii şi medicii legiştii încercând să afle cine este victima şi cum a murit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
4 afișări

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Inspectoratul de Poliţie Sibiu, duminică după-amiază a fost sesizată descoperirea unui cadavru în apropierea localităţii Brateiu, la mică distanţă de calea ferată.

"Este un tânăr cu vârsta de aproximativ 17-20 ani, înălţime de 1,60 de metri, păr negru, ten măsliniu, constituţie slabă. La examinarea sumară a cadavrului s-a constatat că acesta este îngheţat, iar în zona feţei prezintă lipsă tegument şi muşchi în proporţie de 90 la sută, pe corp nefiind observate urme de violenţă", se arată în comunicat.

Anchetatorii spun că, cel mai probabil, faţa victimei a fost mâncată de păsări.

Victima a fost transportată la Serviciul de Medicină Legală Mediaş pentru stabilirea cauzei decesului.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Postului de Poliţie Brateiu în vederea identificării victimei şi stabilirii cauzelor şi împrejurărilor decesului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici