Cadrele medicale de la Spitalul din Vulcan au protestat faţă de decizia de comasarea a unităţii

Peste 20 de cadre medicale de la Spitalul Municipal din Vulcan, judeţul Hunedoara, au protestat, vineri, faţă de decizia de comasare a unităţilor medicale, întrucât spitalul din localitate ar urma să fie comasat cu Spitalul de Urgenţă din Petroşani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
48 afișări

Peste 20 de cadre medicale de la Spitalul Municipal Vulcan au protestat, timp de două ore, în curtea unităţii medicale, nemulţumite de decizia Ministerului Sănătăţii de a comasa spitalele.

"Este un protest spontan faţă de decizia ministrului Sănătăţii de comasare a spitalelor, printre care este şi Spitalul Vulcan, comasarea făcându-se la Spitalul de Urgenţă din Petroşani", a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX Veronica Suciu, lider de sindicat la Spitalul din Vulcan.

Potrivit sursei citate, ultimele declaraţii ale ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, pun sub semnul întrebării funcţionarea unităţilor spitaliceşti care nu sunt de acord cu comasarea.

"Domnul ministru a ieşit ieri (joi - n.r.) cu o afirmaţie potrivit căreia spitalele care nu vor fi de acord cu comasarea, de la 1 aprilie, riscă să nu mai aibă contracte cu Casa de Asigurări pe serviciile medicale existente în spitalele respective, ceea ce nu ni se pare corect", a spus liderul de sindicat de la Spitalul Vulcan.

Unitatea medicală din localitatea hunedoreană Vulcan ar trebui să fie comasată cu Spitalul de Urgenţă din Petroşani, dar Consiliul Local Vulcan, în subordinea căruia se află spitalul, nu a fost de acord cu această decizie de comasare.

Conform cerinţelor Ministerului Sănătăţii, judeţul Hunedoara trebuie să reducă cu 300 numărul paturilor existente, iar o treime dintre acestea sunt în spitalele din Valea Jiului. Spitalele vizate sunt cele din Vulcan, Lupeni şi Petrila, care riscă chiar să se închidă în momentul în care Casa de Asigurări ar putea să nu mai încheie contracte cu ele.

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, că situaţia fiecărui spital propus spre reorganizare va fi analizată încă o dată şi nu este exclusă posibilitatea unor modificări, însă procesul de restructurare a unităţilor medicale va continua.

"Am primit foarte multe observaţii, memorii, dacă vreţi şi foarte multe delegaţii de primari, prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene şi aşa mai departe, i-am primit şi au depus memoriile. Vom mai face o analiză, în mod cert, cu privire la fiecare judeţ şi cu privire la situaţia fiecărui spital, dar procesul în mod cert merge înainte şi el trebuie făcut. Atât timp cât eu ocup această funcţie, această măsură trebuie făcută, pentru că, încă o dată, trebuie privit pacientul. Şi acolo unde nu ai linii de gardă sau ai o singură linie de gardă din punctul nostru de vedere este o problemă de tratament", a spus Cseke.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici