Călăraşi: Un bancomat din incinta unui local a fost spart. Atacatorii l-au legat pe paznic

Publicat: 28 01. 2011, 09:23
Actualizat: 06 11. 2012, 21:39

Primele informaţii furnizate de Poliţia Călăraşi arată că la restaurantul unde a avut loc jaful au ajuns patru persoane, trei dintre ele intrând în local, iar cea de-a patra aşteptând în autoturism.

Atacatorii au intrat peste paznic, l-au legat, după care au tăiat cu flexul bancomatul.

Conform surselor citate, paznicul unităţii a reuşit să se dezlege după aproximativ două ore de la comiterea atacului şi a anunţat Poliţie.

„Din declaraţiile paznicului rezultă că trei persoane mascate au intrat peste el în timpul acestei nopţi, spre dimineaţă, l-au imobilizat, după care au tăiat cu flexul bancomantul pentru a fura bani. Deocamdată nu se ştie dacă au reuşit să fure bani, deci nu putem vorbi în acest moment despre o sumă. În jurul prânzului reprezentanţi ai băncii vor veni la faţa locului pentru a constata dacă există sau nu prejudiciu”, a declarat, vineri dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Călăraşi, inspector Ramona Tudor.

Surse din rândul anchetatorilor afirmă că în local există patru camere de luat vederi, dar niciuna dintre acestea nu este îndreptată spre bancomant.

La faţa locului se află poliţişti, care îl audiază pe paznic. De asemenea, au fost instituite filtre rutiere în zonă pentru identificarea autorilor jafului.