Călătoria în timp a unui copil abandonat în instituţiile publice ale anilor '80

Evenimentul, organizat în colaborare cu FONPC - Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copii, este găzduit în premieră la Bucureşti, în perioada 27-30 septembrie 2015. Tema abordată anul acesta este „În primul rând copiii! Răspunsuri intersectoriale şi de colaborare la abuzul, neglijarea şi exploatarea copilului”.

În deschiderea conferinţei au luat cuvântul Joan Van Niekerk, preşedintele ISPCAN, prof. dr. Maria Roth, co-preşedinte ISPCAN, Bogdan Simion, preşedintele FONPC, Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF, Ionel Oprea, adjunctul Avocatului Poporului pe domeniul drepturilor copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor şi persoanelor cu dizabilităţi, şi Daniel Rucăreanu, preşedintele Asociaţiei Federeii.

ISPCAN se concentrează pe protecţia copilului la nivel internaţional, căutând metode de prevenţie şi ameliorare a efectelor violenţei. „Ne aflăm într-o eră a dezvoltării, de extindere a educaţiei în special în rândul tinerelor femei şi fetelor, în scopul de a preveni orice formă de violenţă îndreptată asupra copiilor. Nu doar în România, nu doar în Europa, ci în lumea întreagă. Şi cum putem face asta? Prin implicarea statelor, care să aloce resurse pentru protecţia copiilor”, a spus Joan Van Niekerk, preşedinte ISPCAN, în conferinţa de deschidere a lucrărilor.

„Aproape 1 miliard de copii din toată lumea sunt supuşi, zi de zi, abuzului şi neglijării, în condiţiile în care, în continuare, părinţii consideră că pedepsele fizice sunt o cale normală de a educa tânăra generaţie. Urmările acestui tip de tratament de-a lungul vieţii, şi în primul rând impactul psihologic, nu se limitează la individ: costul violenţei împotriva copiilor este estimat la 7 trilioane de dolari”, a declarat Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România, în deschiderea conferinţei, citând un raport realizat la nivel global şi publicat în 2014. „Acest lucru transformă violenţa şi abuzul într-o problemă a lumii, motiv pentru care UNICEF sprijină crearea cadrului legislativ şi a programelor de prevenire a violenţei şi neglijării copiilor, având alături experţi din 70 de ţări. Se spune că este necesar un sat pentru a creşte un copil, dar astăzi este mult mai valabil să spui că este nevoie de o ţară întreagă să protejezi, aşa cum se cuvine, un copil”, a mai spus Sandie Blanchet.

Bogdan Simion, preşedinte FONPC - Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copii, a semnalat că România se află în prezent la o răscruce în privinţa serviciilor de protecţie a copilului. „În 1990, descopeream că instituţiile româneşti de protecţie a copilului erau sursa pentru extrem de multă durere. 200.000 de copii trăiau în aceste instituţii în condiţii inumane. Astăzi, cunoaştem o evoluţie extraordinară din punct de vedere al copiilor instituţionalizaţi: am ajuns la sub 60.000 de copii aflaţi în sistemul de protecţie specială. Misiunea noastră este să ne asigurăm că aceşti copii abuzaţi sau neglijaţi pot ajunge adulţi în deplinătatea emoţională şi fizică. 12.542 de situaţii de abuz asupra copilului au fost raportate în România în 2014 de către autorităţile publice. Însă cifra nu reflectă pe deplin realitatea, dată fiind utilizarea deficitară a mecanismelor de raportare către instituţiile de profil. Asociaţia Telefonul Copilului raportează în anul 2015 peste 60.000 de apeluri înregistrate în prima jumătate a anului, numărul cazurilor de abuz sexual sesizate fiind dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2014; la acestea se mai adaugă abuzul fizic şi cel emoţional şi neglijarea în cadrul familiei, al şcolii şi al instituţiilor de protecţie.”

„Lipsa datelor, precum şi conştientizarea efectelor devastatoare pe care abuzul şi neglijarea le au asupra copilului a determinat organizarea acestui eveniment la Bucureşti. Bătaia este în continuare considerată o metodă educativă excelentă de către părinţi, iar neglijarea apare deopotrivă în cadrul familiei şi al şcolii, dar şi a instituţiilor cu rol de protecţie, cu intervenţie asupra copilului. Impactul psihologic este extraordinar. FONPC a dorit să aducem aici cei mai buni specialişti în domeniu, în primul rând pentru a pune pe agenda publică acest fenomen, uitat parcă în ultimii ani de autorităţi şi de societate în general, şi pentru a identifica metode şi instrumente inovatoare de intervenţie în cazului copilului-victimă a abuzului şi neglijării”, a mai spus Bogdan Simion.

El a adăugat că cele mai noi date publicate de Institutul Naţional de Statistică semnalează în 2014 cea mai mică generaţie de nou-născuţi după 1945, o cifră extrem de îngrijorătoare, în condiţiile în care suntem fruntaşi europeni în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, numărul mamelor minore.  Un risc crescut de abuz reprezintă şi cazul copiilor rămaşi singuri acasă după plecarea părinţilor în străinătate.

În acest context, pe lângă situaţiile semnalate pentru România, în cadrul conferinţei va fi prezentată, în premieră, opinia copiilor, „Declaraţia de la Bucureşti”, în care cei mici îşi vor exprima nevoile în faţa participanţilor la eveniment. „Nu s-a mai întâmplat aşa ceva la o conferinţă europeană ISPCAN”, a precizat preşedintele FONPC.

Dr. Maria Roth, copreşedinte al conferinţei ISPCAN, consideră că organizarea conferinţei la Bucureşti este „O sărbătoare, un argument al faptului că, într-adevăr, eforturile României în domeniul protecţiei copilului se alătură demersurilor din restul Europei.” „Suntem, printre participanţi, câteva persoane care am contribuit în ultimii 25 de ani la începuturile formării în asistenţa socială, care am pus bazele legislaţiei pentru protecţia copiilor. În continuare, vrem să ne aducem contribuţia în dezvoltarea sistemului de servicii comunitare pentru prevenirea abuzului şi neglijării. Arătăm în această conferinţă care sunt problemele existente în România, în ţările participante ale căror reprezentanţi vin aici - am numărat 52 de ţări reprezentate la această conferinţă. Pe de altă parte, participă şi reprezentanţi ai academiilor din străinătate, ai universităţilor, ai serviciilor de cercetare. În România nu prea se consideră că există cercetători, practicieni în acest domeniu, dar putem atrage atenţia cu această conferinţă instituţiilor de educaţie, în scopul de a îmbunătăţi situaţia copiilor, cu date dovedite, validate.”

Ionel Oprea, adjunctul Avocatul Poporului pe problematica respectării drepturilor copilului, a prezentat la rândul său câteva concluzii rezultate din munca sa, desfăşurată de-a lungul ultimilor trei ani. „Instituţia Avocatul Poporului este una esenţială într-un stat de drept, abordând probleme de toate felurile, pe toate domeniile. Domeniul pe care îl coordonez de trei ani este unul provocator, dar în acest timp am tras câteva concluzii privind abuzul şi neglijarea copiilor în general. Sunt două persoective: familia şi mediul instituţional. Din perspectiva familiei, am concluzionat nişte cauze pe care mass-media le discută zi de zi: sărăcia, lipsa supravegherii din partea instituţiilor statului asupra vieţii de familie; educaţia precară în ceea ce priveşte copilul şi familia (educaţia şcolară şi educaţia în general); plecarea părinţilor în străinătate la muncă în număr mare în ultimii 20 de ani, ceea ce conduce la fenomenul copiilor expuşi pericolului infracţionalităţii. Amintesc aici însă şi suicidul unei fetiţe din Roman, în urmă cu câţiva ani, din cauza dorului de mamă.

Din perpectiva Instituţională, semnalez personalul insuficient al instituţiilor pe domeniul protecţiei copilului, salarizarea necorespunzătoare, personalul neprofesionist, în special în mediul rural: Aici se cere ca instituţiile abilitate - Parlamentul în speţă - să opereze modificările legislative privind pregătirea personalului pentru a se specializa. Sunt situaţii în care în această activitate este implicat contabilul sau agentul agricol al primăriei! Este o mare lipsă de supraveghere specializată, sau chiar o absenţă totală în unele cazuri. În urma vizitelor şi anchetelor făcute în rural, am descoperit că la unele familii cu probleme nu venise nimeni în vizită de ani de zile de la primărie. Aplecarea către acordarea unor servicii de prevenire este esenţială în protecţia drepturilor copilului şi al interesului superior al copilului în ţara noastră. (...) Fiecare copil contează.

Mediul în care copilul este format depinde de strategia politică a statului - pe Educaţie, Sănătate etc. Rolul familiei a fost abandonat în ultimii ani. Ce înseamnă familia pentru societate, ce înseamnă copilul pentru viitorul unei naţiuni, ce înseamnă un mediu normal de formare a unui copil? Statul român s-a preocupat de alinierea criptică la legislaţia europeană şi internaţională, dar acum trebuie să ajungă în urma angajamentelor criptice şi la aplicarea practică.

Raportul special realizat de UNICEF anul trecut atrage atenţia că în România există o lipsă acută a implicării poliţiei în cazurile de violenţă şi neglijare a copilului, o muncă specializată în a proteja drepturile copilului. Sunt exemple foarte multe în care poliţia este solicitată, dar nefiind specializată exclusiv pe acest domeniu, se cere prezenţa personalului calificat, remunerat pe măsura responsabilităţilor”, a conchis adjunctul Avocatului Poporului, Ionel Oprea.

Gulagul instituţionalizării în regimul comunist, copiii nevinovaţi care au suferit atrocităţi fără să fie într-o închisoare propriu-zisă

Astăzi, copiii instituţionalizaţi sunt de regulă cei care suferă o formă de dizabilitate, iar pentru ei, veştile nu sunt bune. „După patru ani de muncă cu copii cu dizabilităţi instituţionalizaţi, am realizat un singur lucru: nu există noţiunea de «instituţie bună». Majoritatea sunt ale sistemului public, toate abuzează într-un fel sau altul copilul, toate ajung să le facă un rău. Acel rău, fie el mic sau mare, se reflectă într-un fel sau altul şi în viaţa dumneavoastră”, a mai spus Bogdan Simion citând un raport UNICEF din 2007. Iar asta nu a început nici acum, nici în urmă cu zece ani, ci acum mai bine de patru decenii.

În cadrul conferinţei de presă ocazionate de deschiderea lucrărilor conferinţei, a fost adusă în acest context problematica abuzului în perioada comunistă, susţinută de o mărturie emoţionantă a tânărului Daniel Rucăreanu, astăzi preşedinte al Asociaţiei Federeii. În anii 80, Daniel a avut neşansa de a ajunge într-un centru pentru copii abandonaţi, unde a fost supus violenţelor repetate ale personalului instituţiei - o situaţie omniprezentă în orfelinatele acelei perioade.

„Aproape toţi copiii care au ajuns în anii 80 în instituţii de ocrotire aveau deja experienţa violenţei în familie, a abandonului şi mai ales a neglijenţei”, şi-a început Daniel mărturia. Şi asta după ce, în urma decretului ceauşist care interzicea avorturile şi contracepţia, s-a produs o explozie a natalităţii, de la 400.000 de copii născuţi în 1966, la 1,6 milioane de copii în 1968. Presiunea masivă asupra familiilor a dus la abandonarea a zeci de mii de copii până în 1989, în contextul în care a fost promovată ideea că statul poate avea grijă de cei mici în locul părinţilor care nu pot face faţă.

„Aş dori să facem o călătorie în trecutul unui astfel de copil. Este vorba despre un copil care, înainte de a ajunge într-o instituţie de aşa-zisă ocrotire a copilului, în septembrie 1985, a trecut prin întâmplări dramatice. Acest copil a fost abandonat în mai multe rânduri, plimbat dintr-o casă în alta, de nimeni dorit. Pe trupul acestui copil, de sute de ori, s-au stins ţigări. Acest copil a fost pus în lanţuri pe când avea şase-şapte ani. Acest copil a fost de mai multe ori în comă, din cauza violenţelor la care a fost supus, în zona capului. Acest copil ajunge în septembrie 1985 într-o casă de copii din Prahova... şi nu ştia ce înseamnă aşa ceva. Descoperă, încă din prima zi, că nici acest spaţiu nu este «acasă». Aici trece prin mai multe evenimente dureroase, absolut reale”, a mărturisit Daniel Rucăreanu, pentru prima dată în mod public.

Citeşte şi: Avocatul Poporului: Sărăcia, educaţia şi lipsa monitorizării vieţii de familie, cauze ale abuzului asupra copilului

„Aş dori să vă imaginaţi un supraveghetor de noapte care se plimbă cu un fel de baston de cauciuc şi care loveşte copii pe holuri. Un alt supraveghetor, care, auzind hârjoneala unor copii, îi pune pe aceştia să se lovească între ei, el ştiind foarte bine că cei doi băieţi sunt prietenii cei mai buni. Imaginaţi-vă un domn, fochist şi paznic în acelaşi timp, care loveşte peste faţă, căci locul potrivit al loviturilor este faţa… şi asta fiindcă cei doi băieţi reveniseră în cămin la ora 21. (...) Imaginaţi-vă un profesor supraveghetor care loveşte un copil fiindcă acesta doreşte să studieze într-o şcoală normală, în oraş. Imaginaţi-vă un copil, pus de un asistat, care trecuse prin aşa ceva şi ajunsese la vârsta maturităţii, să spele toaletele şi să bată covoarele, noaptea, timp de luni de zile, şi toţi angajaţii acelei instituţii se fac că nu văd lucrul acesta. Imaginaţi-vă un asistat adult care are un obicei păcătos: să-i pună pe cei mici «să umfle botul», şi să îi lovească, până când iese un sunet pe care el îl aşteaptă. Şi aş putea continua cu aceste întâmplări… Este prima oară când povestesc aceste lucruri. Nici măcar soţia mea nu le cunoaşte. De ce am făcut-o? Nu mă interesează compasiunea nimănui. Ci să îi fac pe cei din această sală şi pe cei care vor citi textele pe care unii jurnalişti le vor scrie să reflecteze asupra unui destin care s-a multiplicat, în anii 80 şi anii 90, de sute de mii de ori. Aceşti oameni, care au trăit asemenea evenimente, îşi poartă traumele singuri, neştiuţi şi neajutaţi, de cele mai multe ori. Din acest motiv, foarte mulţi dintre veteranii sistemului de ocrotire, foştii asistaţi, eşuează. Cunoaşteţi foarte bine aceste statistici, n-am să le pomenesc.

M-am întrebat adeseori de ce toate aceste lucruri au fost posibile în România anilor 80, a anilor 70. Una dintre explicaţiile mele este legată de noţiunea de proprietate. În România acelor ani, nu exista noţiunea de proprietate privată, totul era în comun. Şi nu mă refer strict la imobile, la bunuri materiale, ci la faptul că nici viaţa, nici lucrurile nu aparţineau proprietarilor de drept. Lucrul acesta fiind posibil, a determinat violenţele. În România, un principiu fundamental al democraţiei, care vine din spaţiul britanic - habeas corpus - nu a căpătat rădăcini. Să păstrezi corpul înseamnă să nu fie supus abuzului gratuit, să nu fie închis într-un loc până când vinovăţia sa nu este stabilită.”

Dosarul de instituţionalizare a copilului Daniel Rucăreanu, un document sec şi pur administrativ, nu conţinea decât corespondenţa între primării şi şcoli. Nici un raport psihologic sau fişă pedagogică, absolut nimic despre persoană în afară de nume şi data naşterii.

În raportul final al Comisiei de Investigare a Crimelor Comunismului, capitolul referitor la politica demografică a regimului, este pomenită o singură dată situaţia generaţiilor de copii nedoriţi născuţi în urma decretului ceauşist din 1967. „Cred că este o scăpare a celor care au redactat acest raport. Aş dori să le spun ceva. Dimensiunile «Arhipelagului Orfelinat» au fost atât de mari, încât necesită o analiză atentă a cauzelor care au dus la crearea sa şi constituirea unei comisii de investigare a abuzurilor care au avut loc în aceste instituţii. Pentru că aceste abuzuri s-au petrecut şi au marcat sute de mii de copii. Să nu uităm că istoria ignorată se repetă”, a încheiat Daniel.

Conferinţa Regională Europeană ISPCAN de la Bucureşti

Conferinţa care tocmai a început aduce intervenţii ale unor personalităţi internaţionale. Ele vor prezintă instrumente de învăţare multiple, susţin un master-class de o zi, dar şi patru prelegeri, cu experţi de top la nivel mondial. Evenimentul include în premieră conferinţa dedicată tinerilor Youth Forum. Programul cuprinde prezentări în plen, simpozioane şi ateliere de lucru. Printre temele de interes se numără Planul de acţiune european privind prevenirea maltratării copiilor, sisteme şi servicii de protecţie a copilului abuzat şi neglijat în Europa şi în România, siguranţa internetului, migraţia şi minorii neînsoţiţi, violenţa în familie, abuzul în şcoală, prevenirea abuzului sexual, parenting, activitatea Comisiei Europene privind drepturile copilului etc.

Autorităţi publice centrale şi locale din Europa, universităţi din întreaga lume, Comisia Europeană, Consiliul Europei, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, UNICEF, organizaţii neguvernamentale, reţele europene de profesionişti, centre de cercetare de la nivel internaţional vor oferi participanţilor informaţii noi, metode inovatoare de prevenire şi intervenţie, instrumente de lucru şi sprijin pentru viitoare colaborări.

Printre invitaţii de marcă îi amintim pe: M.L.M. (Marc) Dullaert, primul funcţionar însărcinat cu sondarea opiniei publice (ombudsman) privind copiii din Regatul Unit al Ţărilor de Jos, implicat în apărarea drepturilor copiilor, iniţiatorul Premiului internaţional „Children's Peace” şi al Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului în Cadrul Conferinţei pentru Drepturile Copilului; prof. dr. Maria Herczog, de la ELTE Budapest University, militantă de peste 30 de ani pentru drepturile copilului, membră a Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului din 2007 şi membră a Comitetului Economic şi Social European din 2004, preşedintele Eurochild - una dintre cele mai puternice reţele europene de ONG-uri pentru drepturile copilului; prof. dr. Marcellina Mian, de la Universitatea din Toronto şi Cornell Medical College din Qatar, Facultatea de Medicină, pediatru preocupat de problematica educaţiei medicale şi protecţia copilului, expert în domeniul prevenirii maltratării copilului; prof. dr. Marija Raleva, de la Universitatea Skopje Macedonia - Facultatea de Medicină, Clinica de Psihiatrie, şef al Departamentului Psihiatrie a Adolescentului şi Copilului la Centrul Clinic Universitar din Skopje şi profesor la Departamentul de Psihiatrie, Şcoala de Medicină, Universitatea „Ss. Cyril & Methodius”, Macedonia, autoare a unor cercetări în domeniul abuzului împotriva copilului; dr. Dinesh Sethi, manager de program pentru Prevenirea Violenţei şi Vătămării Copilului, Divizia de boli netransmisibile şi promovarea sănătăţii pe parcursul vieţii, Biroul Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, autorul unei serii de rapoarte pentru Europa în domeniul prevenirii maltratării şi vătămării copilului; a acordat asistenţă tehnică şi suport către 53 de ţări din Europa, incluzând „Investiţia în copii: Planul European de acţiune pentru prevenirea maltratării copilului 2015-2020”.

Conferinţa se încheie miercuri, 30 septembrie 2015. Specialiştii vor pleca de aici cu informaţii şi experienţe noi, inovatoare, pe care le pot ultiliza în intervenţia lor cu copilul-victimă a abuzului şi cu familia acestuia.