Călătorii cu metroul vor fi informaţi în cât timp va ajunge următorul tren în staţie
Acest sistem a fost deja montat pe magistrala 2 a metroului, dar nu a fost pus în funcţiune, a declarat, joi, directorul comercial al companiei, Tiberiu Moldovan.
În prezent, călătorii Metrorex sunt informaţi cu privire la timpul trecut de la plecarea unui tren, nu şi când va sosi următoarea garnitură de metrou.
Tot în primul trimestru din 2010 vor fi puse în funcţiune, în staţii de metrou, şi info-chioşcuri, care vor prezenta informaţii despre trafic, datele urmând să fie prezentate şi pe site-ul companiei, în timp real, a mai spus Moldovan.