Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Paula Anghel, în autocar se aflau 35 de persoane, iar cinci dintre acestea au fost rănite după ce şoferul a pierdut controlul volanului, iar autovehiculul a ajuns în afara şoselei.
Conform sursei citate, patru dintre răniţi au fost preluaţi de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă, iar celălalt a fost preluat de un echipaj SMURD şi vor fi transportaţi la spital.
La faţa locului a fost prezent şi un echipaj de descarcerare, dar acesta nu a mai intervenit deoarece victimele reuşiseră să iasă din autocar.
Şeful Poliţiei Rutiere Constanţa, Constantin Dancu, a declarat că autocarul s-a răsturnat. El a precizat că accidentul s-a petrecut după ce s-a oprit motorul autovehiculului, într-o curbă.
Conform sursei citate, pasagerii din autocar sunt muncitoti ai unei firme, care se întorceau de la lucru.
Şeful Poliţiei Rutiere Constanţa a confirmat că în urma accidentului au fost rănite cinci persoane şi a precizat că starea acestora nu este gravă.
În urma accidentului drumul nu a fost blocat, autocarul răsturnându-se în afara şoselei.