Faţa palidă, privirea pierdută, mâna pusă pe abdomenul ei însângerat, în timp ce salvatorii o iau şi o duc departe de spitalul transformat în Iad. Este imaginea care a circulat în toate mediile online, în ultimele ore.
Femeia însărcinată fotografiată la Mariupol, după ce armata rusă a bombardat spitalul, a murit împreună cu copilul ei. Este una dintre imaginile-simbol ale războiului din Ucraina.
Informaţia privind decesul a venit în dimineaţa zilei de luni, 14 martie, la 5 zile după bombardament, fiind furnizată de agenţia de presă Associated Press, care care a publicat imagini cu femeia evacuată din unitatea acum distrusă.
Fotografia, făcută de Evgeniy Maloletka, a fost publicată de multe ziare şi site-uri din întreaga lume, fiind una dintre imaginile care, mai mult decât altele, arată brutalitatea conflictului aflat în desfăşurare.
Femeia a apărut, încă din primele minute după atac, în condiţii foarte grave. „Omoară-mă acum!”, a strigat ea către medicii care încercau să o salveze, după ce şi-a dat seama că pruncul ei a murit.
Chirurgul care a operat-o, Timur Marin, a spus că i-a găsit pelvisul zdrobit şi şoldul dislocat. După cezariană, bebeluşul nu a mai dat semne de viaţă şi, după 30 de minute de resuscitare, a murit şi femeia.
Nu se ştie numele femeii. În haosul care a urmat bombardamentului, relatează AP, medicii nu au putut să-l transcrie, înainte ca soţul femeii să vină să-i ia trupul şi pe cel al bebeluşului. „Măcar a venit cineva să le ia”, au comentat doctorii, aluzie la faptul că s-a evitat ca trupurile lor să ajungă în gropile comune săpate în Mariupol.
Imaginea ei şi a altor femei evacuate din spitalul distrus au dat naştere la ştiri false şi propaganda anti-ucraineană venită de la Moscova. Rusia, acuzată că a comis o crimă de război bombardând un spital în care erau femei şi copii, a susţinut că în spital erau, de fapt, soldaţi, iar spitalul era, de fapt, unitate militară!
Între timp, condiţiile din oraşul-port Mariupol sunt din ce în ce mai grele. Localnicii duc lipsă de alimente, apă, electricitate şi de încălzire. Cea mai recentă actualizare făcută de autorităţile locale luni dimineaţă spune că minimum 2.500 de civili au murit în oraşul de la Marea Azov, de când a început invazia rusă (24 februarie).
„Cel mai rău scenariu aşteaptă sutele de mii de civili prinşi de luptele grele de la Mariupol, dacă părţile nu ajung de urgenţă la un acord umanitar concret”, este de părere Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR).