Camera de Conturi Cluj: Zeci de primării au dat indemnizaţii şi sporuri ilegale de 23,7 milioane lei

Aproape 30 de primării din judeţul Cluj au acordat, în anul 2009, indemnizaţii şi sporuri ilegale de peste 23,7 milioane de lei, care au dus la prejudicierea bugetelor locale, arată un raport al Camerei de Conturi Cluj, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
35 afișări

Potrivit raportului Camerei de Conturi Cluj, "au fost acordate salariaţilor - funcţionari publici şi personal contractual - din primăriile auditate indemnizaţii, sporuri şi alte drepturi în bani care exced cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituţiile bugetare".

"Acestea constau în spor de fidelitate, indemnizaţie de dispozitiv, indemnizaţie de hrană, indemnizaţie pentru o ţinută decentă, primă de sărbători (Paşte, Crăciun) sau primă de vacanţă pentru personalul contractual. Astfel, s-au făcut plăţi nelegale de natura cheltuielilor de personal în sumă de 23,7 milioane de lei. Abaterea a fost constatată la toate cele 29 primării auditate şi reprezintă 86 la sută în totalul prejudiciilor constatate la entităţile de subordonare locală verificate", se arată în documentul citat.

Reprezentanţii Camerei de Conturi Cluj au precizat că principalele cauze care au avut ca efect abateri ce au dus la prejudicierea bugetelor locale în ceea ce priveşte cheltuielile de personal sunt "interpretarea eronată a prevederilor Legii nr. 130/1996 privind contractele colective de muncă, neatacarea în contencios administrativ, de către Prefectură, a actelor emise de primari sau consiliile locale referitoare la acordarea drepturilor de personal sau presiunea exercitată de sindicat asupra conducerii unităţii administrativ - teritoriale".

"Interpretarea eronată a prevederilor Legii nr. 130/ 1996 a avut drept consecinţă negocierea şi înscrierea în contractele/acordurile colective de muncă a unor drepturi salariale - prime, indemnizaţii, ajutoare - ce exced cadrul legal de salarizare a personalului din instituţiile publice, respectiv ale persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică alese", se precizează în raportul Camerei de Conturi Cluj.

De asemenea, reprezentanţii instituţiei au scos în evidenţă alte cauze care au dus la încasarea de sume necuvenite de către angajaţii primăriilor, printre care ignorarea de către conducerile primăriilor a unor precizări transmise de către Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială, ca urmare a verificării şi înregistrării contractelor colective de muncă, "respectiv faptul că unele clauze cuprinse în aceste contracte încalcă reglementările legale şi sunt lovite de nulitate".

Cele mai mari sume acordate ilegal angajaţilor în anul 2009 s-au înregistrat la Primăria Cluj-Napoca - 14 milioane de lei.

Pentru înlăturarea acestor abateri de la legalitate, conducerea Camerei de Conturi Cluj a emis decizii care au vizat obligarea conducerii primăriilor la stabilirea întinderii prejudiciului şi luarea măsurilor legale de recuperare a acestuia.

"Împotriva măsurilor dispuse prin decizii au depus contestaţii un număr de 16 primării", se mai arată în raportul Camerei de Conturi Cluj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici