Campanie de educare pentru prevenţia bolilor cardiovasculare, lansată la Cluj-Napoca

Fundaţia Română a Inimii a lansat, miercuri, o campanie de educare a populaţiei pentru prevenţia bolilor cardiovasculare în România, "SOS Cardio-Atenţie, risc cardiovascular", care presupune utilizarea unui test cu cartonaşe pentru ca o persoană să îşi evalueze riscul de a dezvolta o astfel de boală

Urmărește
28 afișări

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Fundaţia Română a Inimii, campania are ca scop informarea populaţiei asupra factorilor de risc, a însemnătăţii lor şi a paşilor de urmat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Campania «SOS Cardio - Atenţie, risc cardiovascular» îşi doreşte să informeze populaţia asupra factorilor de risc, a însemnătăţii lor şi a paşilor de urmat. Ne-am gândit cum am putea atrage atenţia populaţiei şi ne-a venit ideea să propunem un instrument pentru evaluarea riscului cardiovascular, simplu şi uşor de înţeles şi folosit. Medicii au intrumentele lor speciale, dar până la medic fiecare cetăţean ar trebui să îşi poată evalua singur riscul. Aşa am ajuns la testul cartonaşelor de risc. Au fost create zece cartonaşe, fiecare dintre ele reprezentând un factor de risc. Prin recunoaşterea lor şi cumulul mai multora, putem avea o idee despre riscul cardiovascular global", a arătat, în comunicat, Dan Gaiţă, preşedintele Fundaţiei Române a Inimii.

Potrivit acestuia, România ocupă "un nedorit loc fruntaş în topul deceselor din cauze cardivasculare din lume".

"Există studii care arată că doi din trei români mor prin boli cardiovasculare, că unul din trei români suferă de hipertensiune arterială, iar accidentul vascular cerebral reprezintă o afecţiune frecventă. A controla riscul cardiovascular înseamnă să poţi prelungi speranţa de viaţă cu cel puţin zece ani", a afirmat Gaiţă.

El a precizat că bolile cardiovasculare reprezintă, în prezent, principala cauză de mortalitate la nivel mondial, România ocupând locul trei în lume, în condiţiile în care 62 la sută din totalul deceselor sunt din cauza bolilor cardiovasculare.

"Există o nevoie acută de informare. Oamenii trebuie să înţeleagă că există factori de risc cardiovascular. De unii dintre aceştia sunt conştienţi, dar îi ignoră, iar despre alţii nici măcar nu au aflat. Vizita la medic nu trebuie să aibă loc numai în cazuri de urgenţă, ci şi pentru prevenţie", a explicat Dan Gaiţă.

"Testul Cartonaşelor" poate fi făcut pe site-ul www.soscardio.ro sau sunând la linia telefonică gratuită 0-800-070-777, unde un cadru medical oferă informaţii despre factorii de risc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici