Câmpeanu: Excedentul de la bugetul de asigurări ar fi fost suficient pentru plata pensiilor

Bugetul de asigurări sociale este excedentar din 2006, iar dacă aceşti bani ar fi fost folosiţi în scopuri sociale, ar fi fost suficienţi pentru plata pensiilor majorate, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

Urmărește
17 afișări
Imaginea articolului Câmpeanu: Excedentul de la bugetul de asigurări ar fi fost suficient pentru plata pensiilor

Câmpeanu: Excedentul de la bugetul de asigurări ar fi fost suficient pentru plata pensiilor

Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Mariana Câmpeanu, a declarat că bugetul de asigurări sociale a avut un excedent de 1,8 miliarde de lei în 2006 şi 1,6 miliarde de lei anul trecut, iar în primele nouă luni ale acestui an excedentul a fost de peste 60 de milioane de lei.

Potrivit demnitarului, aceşti bani ar fi fost suficienţi pentru plata pensiilor, însă ei au fost folosiţi în infrastructură, învăţământ şi pentru plata unor împrumuturi de la bugetul de stat.

Cu toate acestea, ministrul Muncii a precizat că pensionarii "nu trebuie să fie disperaţi", pentru că îşi vor primi pensiile şi în acest an, dar şi în 2009.

"Pensionarii trebuie să fie liniştiţi că pensiile vor fi plătite şi anul acesta, şi anul viitor şi în toţi anii care vor veni, indiferent care va fi partidul ce va veni la guvernare. E dreptul lor să primească această pensie şi nu trebuie să fie disperaţi că nu mai sunt bani, pentru că asta nu este problema lor, ci a guvernanţilor şi a parlamentarilor", a declarat Mariana Câmpeanu.

Demnitarul a mai spus că numărul pensionarilor a crescut de la 2.380.000 în 1990, la 5.500.000 în prezent şi tot ce s-a întâmplat în economie în această perioadă s-a răsfrânt direct asupra acestei categorii.

"În această perioadă au fost datorii ale întreprinderilor, care au fost şterse cu buretele, au fost credite păguboase şi dacă aceste scutiri nu ar fi fost acordate, erau bani din plin la buget. Numai datoria Bancorex dacă ar fi intrat în bugetul asigurărilor sociale am fi avut suficiente fonduri pentru pensii", a mai spus ministrul Muncii.

Şi premierul Călin Popescu Tăriceanu a asigurat, marţi, pensionarii că nu există nicio problemă pentru a asigura achitarea pensiilor şi că Executivul dispune de sumele necesare plăţilor.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Realitatea TV, că fondul de pensii este în prezent "prăbuşit", precizând că acest fond nu are bani pentru acoperirea majorărilor pornite în 2007 şi consolidate în 2008 şi că în 2009 trebuie aduse din bugetul de stat circa 1,3 miliarde euro pentru pensii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici