Câmpeanu: Legea pensiilor adoptată de Parlament creează discriminări
Ministrul Muncii Mariana Câmpeanu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, referindu-se la contestarea de către Guvern, la CCR, a Legii pensiilor, că exista deja o OUG pe această temă care îşi produce efectele de la 1 octombrie, iar legea adoptată în Parlament nu respectă procedura şi creează discriminări.
Câmpeanu: Legea pensiilor adoptată de Parlament creează discriminări
"Problema e simplă. Existau în Parlament mai multe propuneri, inclusiv cea a PNL, iar Guvernul a lucrat în acest timp, în vederea instituirii unor măsuri reparatorii acestor drepturi şi a emis Ordonanţa de Urgenţă care îşi produce efecte de la 1 octombrie. În Parlament s-a introdus, în mod forţat, o lege care prevede acelaşi lucru în alt mod", a spus Câmpeanu.
Ministrul susţine că, în cazul iniţiativei legislative adoptate de Parlament, "nu s-a respectat procedura", nu a fost consultat Guvernul.
De asemenea, Câmpeanu a declarat că legea nu are susţinere financiară şi creează discriminare, pentru că a extins aceleşi drepturi şi la persoanele care se încadrează în grupe speciale din Legea 19/2000, în cazul cărora se aplică alte principii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Guvernul a sesizat Curtea Constituţională în cazul iniţiativei legislative privind majorarea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă, motivând că nu au fost prevăzute fondurile necesare şi sunt prevăzute elemente discriminatorii, a declarat şeful SGG, Gabriel Berca.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO