Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţă, în jurul orei 5.00, în pavilionul V al spitalului Matei Balş. Iniţial autorităţile au anunţat trei victime, găsite carbonizate, iar un pacient în stare gravă a fost intubat, dar a murit şi el. În cursul zilei, la scurt timp după stingerea incendiului, a mai fost găsit un trup carbonizat, iar bilanţul în urma incendiului a ajuns la 6 morţi.
UPDATE LUNI ORA 11:50 Încă un pacient din Pavilionul 5 de la Matei Balş a murit în această dimineaţă.
Cauza decesului bărbatului de 87 de ani va fi stabilită după autopsie.
Este al optulea pacient care a decedat, din cei 101 care se aflau în pavilion în momentul incendiului.
UPDATE DUMINICĂ, ORA 11:30 A şaptea victimă de la Matei Balş
Ministerul Sănătăţii a fost informat astăzi despre un deces în randul pacienţilor care primesc asistenţă medicală în cadrul Institutului Naţional de Boli Infectioase „Matei Balş”.
Este vorba despre o pacientă în vârstă de 67 de ani, care a fost internată în pavilionul V al unităţii sanitare, la un etaj superior. Pacienta a fost diagnosticată cu o formă severă de infecţie cu SARS Cov-2, dar stabilă, prezenta comorbidităţi. Conform informarii primite de Ministerul Sănătăţii, imediat după incendiu, pacienta a fost mutată într-o sectie ATI a aceluiaşi spital.
Pacienta s-a decompensat relativ rapid şi a fost intubată. A decedat în această dimineaţă.
În această situaţie, ancheta medico-legala va stabili cauzele decesului.
UPDATE ORA 22:00 Măsuri după Matei Balş: programarea la vaccinare a vârstnicilor şi bolnavilor, fond pentru siguranţă
UPDATE ORA 18:00 La sediul Poliţiei Capitalei au fost audiate şase persoane, respectiv cadre medicale, personal administrativ, precum şi rude ale pacienţilor care au murit în incendiul de la Institutul Matei Balş, anunţă Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti
UPDATE ORA 13:20 Încă un deces în urma incendiului de la Matei Balş
UPDATE ORA 11:00 Starea de sănătate a pacienţilor afectaţi de incendiul care a avut loc la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” şi care au fost transferaţi în alte unităţi sanitare:
Vineri seara, conducerea Spitalului Matei Balş a anunţat prin intermediul unui comunicat de presă că va sprijini ancheta privind incendiul care a provocat cinci decese. Totodată, cei de la unitatea medicală au transmis condoleanţe familiilor victimelor incendiului.
Procurorul de caz, Alexandru Anghel, a anunţat că se fac cercetări într-un dosar de ucidere din culpă. El a explicat că potrivit primelor date, se pare că în interiorul spitalului Matei Balş a fost un incendiu urmat de două explozii.
„Am efectuat cercetarea la faţa locului, au fost ridicate cele patru cadavre, mâine se vor face necropsiile. Au fost cooptaţi specialişti de INSEMEX Petroşani pentru a ne lămuri despre împrejurările producerii incendiului. Cercetarea nu se poate termina într-o zi, a fost o prima evaluare, mâine reluam. Se pare că au fost două explozii ale tuburilor de oxigen, se pare că a fost un incendiu şi apoi au fost două exploziii”, a explicat procurorul de caz, Alexandru Anghel.
Procurorul a mai spus că ancheta va continua cel puţin câteva zile şi că vor fi folosite imagini de la camerele de supraveghere din spital şi documente.
„Azi am evaluat situaţia, mâine vom analiza celelalte aspecte. Există camere de supraveghere, imaginile au fost ridicate şi vor fi analizate, în saloane nu există. Pompierii au ajuns primii acolo, la cercetare s-a găsit şi al patrulea cadavru, nu pot să mi explic de ce l-au găsit târziu. Nu pot să confirm (despre existenţa unei aeroterme n.r.), mâine o lămurim. Au fost ridicate documente, vor fi analizate, este un volum mare. Nu excludem nici o variantă, ancheta va dura cel puţin câteva zile”, a precizat procurorul.
Reprezentanţii Poliţiei anunţă că până în prezent au fost audiate cinci persoane, dar mai multe informaţii despre anchetă vor fi furnizate sâmbătă.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat vineri seara la Digi 24 că rudele victimelor de la spitalul Matei Balş nu au putut fi sunate deoarece datele lor erau sigilate de Poliţie. El a recunoscut că nu există o procedură pentru această situaţie şi anunţă că va propune modificări de regulament. De asemenea, Vlad Voiculescu, anunţă formarea unui fond important pentru investiţii în spitale. El spune că vor fi construite spitale noi şi că proiectul este sprijinit de Guvern şi de coaliţia de guvernare.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat după incendiul de la Matei Balş că „problema este mult mai amplă” şi că aşteaptă reforma în sănătate de la Vlad Voiculescu ministrul Sănătăţii. Vinovaţii vor fi sancţionaţi, însă avem de-a face cu probleme structurale în spitalele din România. CITEŞTE AICI Cronologia incendiilor din spitalele româneşti.
Tragedia de la Matei Balş se poate repeta oricând, în orice spital din România. În Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, de exemplu, cel mai mare spital din Oltenia, un incendiu în secţiile ATI ar fi un adevărat dezastru, spune medicul Eleodor Cârstoiu.
Şi Florin Cîţu a făcut declaraţii vineri. Premierul le-a transmis angajaţilor din sistemul de Sănătate să îşi facă treaba sau să plece acasă, iar reacţiile nu au întârziat să apară. Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au publicat un mesaj pe Facebook şi critică declaraţiile făcute de prim-ministrul Florin Cîţu după incidentul de la Matei Balş. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de faptul că premierul vorbeşte cu cinism despre veniturile salariaţilor din sănătate, dar nu spune nimic despre cei vinovaţi pentru producrea unei noi tragedii.
De altfel, zeci de persoane s-au adunat vineri seara în faţa spitalului Matei Balş, unde participanţii au scandat mai multe lozinici care îi vizau în special pe preşedintele României, Klaus Iohannis, şi pe şeful DSU, Raed Arafat. Mulţimea îi considera principalii vinovaţi de tragediile din spitalele din România.
Potrivit informaţiilor oferite ieri dimineaţă de Raed Arafat, primul apel la 112 pentru incendiul de la Matei Balş a venit la ora 5:05. „La 5.05 a fost apelul la 112, la 5.13 a sosit prima echipă de pompieri şi la 5.15 s-a declarat planul roşu”, a declarat Raed Arafat, aflat în faţa Institutului „Matei Balş”.
Clădirea care a ars a fost construită în 1953, fiind modernizată ulterior. Clădirea avea avizele necesare, iar cel mai recent control a fost efectuat în noiembrie, a precizat Raed Arafat.
Bogdan Opriţă, medic şef al SMURD Bucureşti, a afirmat că la faţa locului au fost 38 de echipaje de prim ajutor, 6 de terapie intensivă.
Cinci persoane şi-au pierdut viaţa în incendiul devastator de la Matei Balş, iar alte 102 au fost evacuate şi au trecut prin momente de groază. CITEŞTE AICI Mărturiile pacienţilor de la Matei Balş. Printre ei era internat şi Toni Grecu. Ce spune soţia sa.
Linii telefonice unde aparţinătorii pot suna: 021.2069398 şi 021.2648515.