Când fac doza 4 de vaccin? Mai ai puţină răbdare

  • Israelul derulează primul studiu din lume cu privire la eficienţa celei de-a patra doze de vaccin împotriva COVID
  • În cadrul acestui studiu, derulat de Sheba Medical Center, 150 de angajaţi din sistemul sanitar vor primi doza 4 şi vor fi atent monitorizaţi
  • În doar câteva zile e aşteptată o decizie a guvernului israelian cu privire la această doză suplimentară
Urmărește
2508 afișări
Imaginea articolului Când fac doza 4 de vaccin? Mai ai puţină răbdare
E bine ştiut că în Israel vaccinarea împotriva COVID e luată foarte în serios. Atât de serios e analizată această chestiune încât în vreme ce politicienii şi decidenţii medicali sunt aşteptaţi să anunţe o decizie oficială cu privire la administrarea dozei cu numărul 4. Israelul a imunizat până acum su serul de la Pfizer/BioNTech.
 
Surse politice vorbeau zilele trecute despre posibilitatea ca această doză să fie administrată cetăţenilor de peste 60 de ani, consideraţi extrem de vulnerabili în faţa bolii. Însă, imediat, mai mulţi dovctori au explicat public că nu există suficiente date ca riscurile versus beneficii să fie calculate. Nu poate spune nimeni, documentat, ce se întâmplă cu sistemul imunitar după atâtea doze, dacă nu cumva devine... obosit.
 
Astăzi, luni, 27 decembrie, un spital din Israel a început primul studiu din lume care să verifice siguranţa şi eficienţa dozei patru. Separat de discuţiile pe care decidenţii din Sănătate le au în această perioadă pentru a lua o decizie care să fie valabilă la nivel naţional şi care, cum am văzut în trecut, poate fi folosită ca model de alte ţări din lume. 
 
Medicii de la Sheba Medical Center, din apropiere de Tel Aviv, acolo unde a început acest studiu, le-au spus jurnaliştilor că 150 de angajaţi ai spitalului au primit cea de-a patra doză de vaccin. Doza 3 o făcuseră cu cel puţin patru luni înainte. 
Discuţiile legate de dozele suplimentare de vaccin sunt tot mai aprinse în toată lumea din moment ce numărul îmbolnăvirilor cu tulpina Omicron creşte extrem, extrem de rapid. Cu toate că această nouă tulpină s-a dovedit până în prezent mai blândă decât Delta, numărul celor internaţi tot creşte pentru că numărul îmbolnăvirilor este mult mai mare decât cel produs de tulpina anterioară. Treptat, numărul de morţi ar putea să crească. 
 
Cu datele din studiile anterioare, care arată că vaccinul, chiar dacă nu a fost modificat pentru tulpina Omicron, protejează în faţa bolii, experţii care sfătuiesc guvernul condus de Naftali Bennet au recomandat săptămâna trecută administrarea dozei 4 la o parte din personalul medical, acei angajaţi cu sistem imunitar scăzut, şi populaţiei de peste 60 de ani. Decizia finală o ia ministrul Sănătăţii, care a primit şi recomandarea altor medici din Israel ca doar cei peste 70 de ani să primească această doză suplimentară. Surse din cabinetul israelian, citate de presa locală, susţin că oficialii aşteaptă date şi din alte ţări legate de efectele pe care le are răspândirea Omicron pentru a lua o decizie. Şi nu e cert că Guvernul va aştepta ca studiul de la Sheba Medical Center să fie încheiat înainte de a se pronunţa pe acest subiect. 
 
Aşadar, dacă te întrebi când faci doza 4 de vaccin, mai aşteaptă. Lumea medicală, deocamdată, nu are răspunsuri clare. Şi ce ţi-ar putea spune azi e posibil să se modifice peste o lună, când datele adunate vor fi mai multe şi mai clar de interpretat.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici