Prima pagină » Social » Când începe programul Rabla 2022? Tanczos Barna: Bugetul pentru maşini electrice a fost triplat

Când începe programul Rabla 2022? Tanczos Barna: Bugetul pentru maşini electrice a fost triplat

Când începe programul Rabla 2022? Tanczos Barna: Bugetul pentru maşini electrice a fost triplat
Dorin Oancea
09 dec. 2021, 21:38, Social

„Măsura luată de Ministerul Mediului şi care a fost întărită în 2021 a fost susţinerea celor ce vor o maşină nouă. Am triplat bugetul la maşini electrice şi am crescut cu peste 50% bugetul la „Rabla Clasic”. Acest lucru înseamnă scoaterea a peste 80.000 de maşini mai vechi de 8 ani din circulaţie. Lucrăm la eficientizarea programului „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus”, vorbim cu producătorii şi importatorii de maşini să gasim o soluţie mai eficientă pentru 2022, analizăm varianta tichetelor multiple, analizăm varinata obligativităţii pentru maşinile electrice de a scoate din circulaţie o maşină veche, analizăm impactul programului asupra maşinilor mai vechi de 15 ani sau mai vechi de 8 ani, este o analiză care se va finaliza în luna ianuarie”, a spus ministrul.

Demnitarul spune, în context, că există programe pentru staţii de încărcare a maşinilor electrice: 2.500 de staţii finanţate pentru primării şi 13.000 de staţii prin PNRR.

Tanczos Barna a precizat că în coaliţie vor fi discutate şi măsurile de descurajare a achiziţiei de maşini vechi, respectiv posibilitatea apariţiei unei noi taxe. „Este o decizie politică, nu o pot lua eu în calitate de ministru. Se va analiza în coaliţie, avem Guvern, avem o majoritate, se va discuta cu siguranţă acest aspect”.

Programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus” au început în aprilie 2021, cu bugete de 640 de milioane de lei, respectiv 600 de milioane de lei. Programele s-au încheiat în luna septembrie.