Prima pagină » Social » Iubita lui Putin, vizată de sancţiunile UE. Lista Comisiei a fost extinsă la 68 de persoane

Iubita lui Putin, vizată de sancţiunile UE. Lista Comisiei a fost extinsă la 68 de persoane

Comunitatea internaţională strânge „şurubul” în jurul preşedintelui rus, vizându-i familia şi pe cei apropiaţi.
Iubita lui Putin, vizată de sancţiunile UE. Lista Comisiei a fost extinsă la 68 de persoane
Daniel Contescu
05 mai 2022, 20:33, Social

Alina Kabaeva, iubita lui Vladimir Putin, se află printre apropiaţii preşedintelui rus care sunt candidaţi să intre pe lista neagră a UE, parte integrantă din cel de-al 6-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei.

Potrivit unor surse europene, numele Kabaeva a fost adăugat, alături de cel al altor 3 personaje, pe lista neagră propusă de serviciul extern (SEA) al Comisiei UE. Lista a ajuns astfel să includă 68 de persoane.

Fostă gimnastă de performanţă, Alina Kabaeva este partenera lui Putin. Divorţat, şeful Rusiei nu a recunoscut niciodată relaţia, iar singura publicaţia rusă care şi-a „permis” să scrie despre asta a fsot închisă la o săptămână distanţă.

AICI, mai multe despre Alina Kabaeva, care s-ar ascunde momentan în Elveţia împreună cu copiii.