Ziua va dura doar 8 ore şi 50 de minute, în timp ce noaptea se va întinde pe parcursul a 15 ore şi 10 minute. Acest fenomen se produce pentru că Soarele ajunge la cel mai sudic punct faţă de Ecuator, răsărind şi apunând cu 23 de grade mai spre sud faţă de punctele cardinale est şi vest.
La amiază, Soarele va urca pe cer până la doar 21 de grade faţă de orizont, aceasta fiind cea mai joasă poziţie din întregul an pentru latitudinea României. Fenomenul se datorează înclinării axei Pământului cu 66 de grade şi 33 de minute faţă de planul orbitei sale în jurul Soarelui.
Din 21 decembrie, lucrurile încep să se schimbe treptat: zilele vor deveni din ce în ce mai lungi, iar nopţile mai scurte, până la solstiţiul de vară din 21 iunie. În emisfera sudică, situaţia este opusă – acolo începe vara astronomică, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.