Primarul Iliescu a admis încă de la bun început existenţa „clanului, grupului” Butoane. „Este o teroare vizavi de oameni puternici, care au bani, dispun… Au bani. Ce influenţă au, nu ştiu”, a declarat primarul Iliescu.
Întrebat cine întreţine această stare de teroare, edilul a revenit spunând că, spre deosebire de alte oraşe, în Giurgiu „etnia romă are o reprezentare slabă”.
„Poate sunt puternici, cum ziceţi dumneavoastră. Eu nu am stat niciodată cu acest Butoane. Întrebaţi-l dacă am schimbat vreodată vreo vorbă cu el. El există ca om, ca clan, ca grup, dar nu am nicio relaţie cu el”, a spus Iliescu.
Întrebat dacă instituţia pe care o conduce a avut vreo legătură de afaceri cu Octavian Grecu, zis Butoane sau cu familia acestuia, primarul a răspuns negativ. A revenit apoi, spunând: „Poate să existe în spatele vreunei firme care a avut contract cu noi”.
Edilul de Giurgiu a insistat asupra faptului că nu-l cunoaşte pe cel supranumit Butoane, refuzând să spună cu ce se ocupă Octavian Grecu. În schimb, primarul a citat o declaraţie făcută chiar de Grecu luni seară la postul de televiziune OTV.
„A intrat aseară la OTV şi a spus că dă bani, că schimbă bani, că are bani din jocuri de noroc şi că vinde şi cumpără terenuri. Mai multe nu ştiu, nu-l cunosc”, a declarat primarul Iliescu în conferinţa de presă de marţi.
În încheierea declaraţiei sale, edilul de Giurgiu a anunţat că va face un apel la miniştrii Justiţiei şi Internelor de la Bucureşti să-l sprijine în tentativa de a demonstra lumii întregi că moartea lui Hardy a fost un accident, un eveniment izolat şi că nu este o regulă.
„Vrem să ducem vestea mai departe că nu suntem bananieri. Poliţia, Justiţia, Parchetul trebuie să pună la punct cazul de la Giurgiu. E o întâmplare, un accident nenorocit. Nu suntem un oraş cu probleme în România. (…) Voi încerca să fac un apel la ministerele de la Bucureşti să arătăm că nu asta e România, a omorî oameni”, a spus primarul oraşului Giurgiu.
Baschetbalistul american Hardy Chauncey (23 de ani) de la CSS Giurgiu a murit duminică după-amiază, la scurt timp după ce a ieşit din sala de operaţie, a declarat, pentru MEDIAFAX, Florian Bica, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Bagdasar – Arseni” din Bucureşti.
Baschetbalistul american a fost internat la spitalul Bagdasar-Arseni, din Bucureşti, după un incident care a avut loc, sâmbătă noapte, la Giurgiu, la câteva ore de la câştigarea meciului cu Dinamo.
Concluziile preliminare ale raportului de autopsie în cazul său arată că decesul sportivului a survenit unui traumatism puternic, soldat cu hemoragie masivă şi fractură craniană.
Ionuţ Tănăsoaia, tânărul care l-a lovit pe baschetbalistul american, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, luni, mandatul fiind emis de Tribunalul Giurgiu, sub acuzaţiile de lovituri cauzatoare de moarte, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice.