Caniculă, secetă şi incendii de vegetaţie. Portugalia este în stare de alertă
Agenţia de Protecţie Civilă, un organism guvernamental portughez care coordonează răspunsurile oficiale la situaţii de urgenţă, a declarat joi că a plasat echipele în stare de alertă din cauza riscului de incendii de vegetaţie. Aproximativ o treime din ţară se confruntă cu un risc extrem de incendii de pădure, spun autorităţile, relatează AP.
Temperaturile ridicate sunt prognozate să dureze cel puţin o săptămână. Serviciul naţional de meteorologie IPMA spune că sunt probabile ceea ce numeşte „nopţi tropicale”, când temperaturile rămân peste 20 C după apusul soarelui.
Perioada de caniculă vine în condiţiile în care o mare parte din Portugalia îndură seceta. La sfârşitul lunii iunie, 96% din ţară a fost clasificată ca fiind în secetă „extremă” sau „severă” – cele mai înalte două categorii.
Serviciul meteorologic spune că, în cele nouă luni din octombrie anul trecut, precipitaţiile au fost puţin peste jumătate din media perioadei şi au fost a doua cea mai scăzută din 1931, când au început înregistrările naţionale fiabile.
Valurile de căldură şi secetele nu sunt neobişnuite în Portugalia, dar oamenii de ştiinţă din domeniul climei spun că toată Europa de sud se poate aştepta la temperaturi mai ridicate şi precipitaţii mai scăzute ca urmare a încălzirii globale.
În timp ce vremea extrem de secetoasă loveşte naţiunile mediteraneene, executivul Uniunii Europene a declarat joi că întreg continentul se confruntă cu unul dintre cei mai dificili ani în ceea ce priveşte dezastrele naturale, precum seceta şi incendiile, din cauza schimbărilor climatice din ce în ce mai accentuate.