- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
"Canoistul care s-a întors din morţi", din nou în atenţia poliţiei britanice
Un britanic condamnat în trecut pentru că şi-a înscenat moartea pentru a încasa prima asigurării de viaţă şi a dispărut apoi ascunzându-se ani de zile sub o altă identitate a reclamat recent poliţiei că este hărţuit de rudele celui căruia i-a furat numele, relatează The Independent.
Britanicul John Darwin, cunoscut drept "canoistul care s-a întors din morţi", a reclamat că familia băieţelului a cărui identitate şi-a însuşit-o după ce şi-a înscenat moartea îl hărţuieşte, însă poliţiştii din Durham nu confirmă că lucrurile ar sta cu adevărat aşa.
În 2002, John Darwin şi-a înscenat propria moarte, simulând un accident de canoe în Marea Nordului. Bărbatul a trăit în secret, ascunzându-se chiar şi de fiii săi, până când soţia lui, Anne, a încasat poliţa de asigurare. S-a stabilit apoi împreună cu femeia în Panama, folosind numele de John Jones, luat de la un copil născut prematur în anii '50 şi mort după doar câteva săptămâni de viaţă.
În 2007, Darwin a apărut în Marea Britanie pretinzând că suferă de amnezie, însă a fost închis pentru înşelăciune.
În prezent, bărbatul locuieşte în Easington Colliery, Durham, după ce a fost eliberat din detenţie la începutul acestui an. Recent, bărbatul a reclamat poliţiei locale că, de la eliberarea sa din penitenciar, familia Jones i-ar fi lăsat o scrisoare la noua sa adresă.
Un purtător de cuvânt al poliţiei din Durham a confirmat, pentru The Intependent, plângerea depusă de un bărbat care a reclamat că ar fi hărţuit, însă a precizat că "investigaţiile iniţiale sugerează că nu s-ar fi comis vreo infracţiune".
Reclamaţia lui Darwin a venit după ce fratele copilului născut prematur şi mort după doar câteva săptămâni, Alf Jones, care în prezent locuieşte în Pallion, Sunderland, a anunţat că ar vrea să-l viziteze pe Darwin şi să-i pună câteva întrebări.
Contactat de Sunderland Echo, Jones a negat că l-ar fi hărţuit pe Darwin.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Inima frântă doare și fizic, nu doar emoțional: Efectele surprinzătoare ale despărțirilor
-
Noi proteste anti-Georgescu şi anti-fascism în Bucureşti şi marile oraşe din ţară. Se strigă: „Legiunea nu face naţiunea” / „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”
-
Acordul de încetare a focului în Liban ar putea fi anunţat marţi seara / Acordul se va implementa în două faze
-
Cât de posibil este un guvern de uniune naţională după alegerile parlamentare. Reacţia lui Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO