Capitala are un nou prefect/ Ministrul de Interne: Sunt probleme la înmatriculări auto, la eliberarea permiselor şi paşapoartelor

Marţi, la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a fost învestit în funcţie noul prefect al Capitalei, Adrian Petcu, ministrul Carmen Dan afirmând că există deficienţe în activitatea de înmatriculări auto, de eliberare a permiselor de conducere şi de eliberare a paşapoartelor.

Urmărește
1177 afișări
Imaginea articolului Capitala are un nou prefect/ Ministrul de Interne: Sunt probleme la înmatriculări auto, la eliberarea permiselor şi paşapoartelor

Capitala are un nou prefect. Ministrul de Interne: Sunt probleme la direcţia de eliberare a permiselor

"Am sesizat cu toţii că, în ceea ce priveşte acest sector de activitate, au existat şi există probleme. (...) În ceea ce priveşte Direcţia generală de înmatriculări şi eliberări ale permiselor, au fost finalizate concursurile de încadrare a peste 100 de angajaţi, pentru nevoile existente la nivel naţional. O mare parte dintre aceste posturi vor fi direcţionate către municipiul Bucureşti şi către judeţul Ilfov. (...) În ceea ce priveşte Direcţia de Paşapoarte, ne dorim ca, în această vară, să operaţionalizăm noul centru de la Bucureşti, în incinta Plaza România. Pe lângă toate aceste măsuri, este nevoie să ne concentrăm eforturile pentru a identifica împreună, punctual, unde sunt probleme şi pentru a găsi împreună soluţii", a declarat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, cu prilejul învestirii noului prefect al Capitalei.

La ceremonie a participat şi primarul Capitalei, Gabriela Firea, care a afirmat că intenţionează să atragă fonduri europene, în colaborare cu autorităţile din judeţul Ilfov.

"Am creat o asociaţie intracomunitară din care Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov vor putea să atragă fonduri europene. (...) Zona de dezvoltare Bucureşti-Ilfov a fost exclusă ca şi for de dezvolare economică, considerându-se că este o zonă oricum bogată. Nu este corect, bugetele sunt, într-adevăr, mai mari, PIB-ul este mai mare, dar nevoile sunt enorme", a declarat Gabriela Firea la finalul ceremoniei.

Adrian Petcu, noul prefect al Capitalei, a ocupat anterior funcţia de prefect al judeţului Ilfov. Acesta va exercita temporar funcţia de prefect al Capitalei, potrivit unei hotărâri a Guvernului.

Prefect al judeţului Ilfov este Marius Ghinea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici