Circulaţia pe Transfăgărăşan se redeschide miercuri

Publicat: 14 06. 2022, 17:49
Actualizat: 14 06. 2022, 17:51

Miercuri, începând cu ora 8.00, se va deschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), între km 104+000 (Piscu Negru) şi km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă) pentru toate categoriile de autovehicule.

CNAIR susţine că a reuşit în acest an să efectueze lucrările necesare pentru curăţarea şi pregătirea drumului cu două săptămâni mai devreme faţă de termenul obişnuit, respectiv 1 iulie.

Decizia de deschidere a traficului a fost luată după ce marţi o comisie de revizie specială a verificat dacă drumul corespunde din punct de vedere al siguranţei circulaţiei.