Captură de opt tone de marijuana, în Columbia
Poliţia columbiană antidrog a confiscat 7,9 tone de marijuana, în valoare de aproximativ 700.000 de dolari, în cadrul a trei operaţiuni la Medellin şi în Meta, informează AFP.
Prima operaţiune a dus la confiscarea de 5,6 tone de marijuana, transportată cu un camion către Medellin, al doilea oraş ca mărime din Columbia, situat la 400 de kilometri de Bogota. Cei trei ocupanţi ai vehiculului au fost arestaţi, a anunţat Poliţia, citată de AFP.
În două zone rurale ale departamentului Meta au fost confiscate aproximativ 2,2 tone de marijuana.
Poliţia columbiană a informat că drogurile confiscate în acest departament aparţineau forţelor de gherilă armate revoluţionare din Columbia (FARC), grupare fondată în 1964 şi încă activă în aproape jumătate din ţară.
În 19 ianuarie 2011, Poliţia a raportat o captură de 7,5 tone de marijuana în departamentul de Meta, iar în 4 ianuarie, s-a anunţat confiscarea a altor patru tone, în sud-vestul ţării.
Capturile realizate între ianuarie şi noiembrie 2010 au totalizat 200 de tone de marijuana, potrivit datelor statistice, ceea ce înseamnă o creştere de 38 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO