- Home
- Social
- CARACAL, (28.07.2019, 08:59)
-
Florin Zafiu
,
Laura Buciu
Laura Buciu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Gheorghe Dincă şi-a recunoscut ambele crime şi a dat detalii despre modul în care le-a ucis pe fete/ UPDATE: Familia Alexandrei a venit la locuinţa criminalului/ Momente tensionate la poarta groazei. 100 de oameni, în stradă
Suspectul principal din Caracal, Gheorghe Dincă, şi-a recunoscut, în urmă cu puţin timp, ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât şi al Luizei, a declarat avocatul din oficiu al bărbatului, pentru MEDIAFAX. La scurt timp după declaraţia apărătorului, familiile victimelor au fost anuţate că cele două fete nu se mai află în viaţă, conform declaraţiilor celui care le-a răpit. Ulterior, avocatul din oficiu al lui Dincă Gheorge a confirmat faptul că ucigaşul a indicat locul unde le-a ucis pe Alexandra şi Luiza, şi, conform unor surse, le-a ars pe cele două fete în butoaie. Marţi se va judeca recursul la măsura arestării preventive. CITEŞTE MAI JOS cum au evoluat cronologic evenimentele
Urmărește
64160 afișări
UPDATE BREAKING NEWS Gheorghe Dincă şi-a recunoscut ambele crime
"Da, este adevărat. A recunoscut că le-a omorât pe amândouă. Sunt două fapte de omor. A oferit nişte explicaţii. Acum sunt din punctul dânsului de vedere, au venit aici pentru a întreţinere relaţii sexuale, au fost discuţii mai aprinse şi în urma acelor discuţii le-a lovit şi în urma loviturilor s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Din declaraţiile dânsului au venit de bună voie", a declarat Bogdan Alexandru, avocatul lui Gheorghe Dincă, pentru MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
COMENTARIU Lelia Munteanu: Uzurpatorul
-
Trupele germane trebuie să fie „apte” pentru război dacă Putin atacă, afirmă Boris Pistorius. Ministrul spune că Berlinul trebuie să aloce mai mulţi bani pentru apărare
Momente emoţionante au loc la poarta criminalului, acolo unde a ajuns familia Luizei, una dintre fetele ucise de Gheorghe Dincă. Circa 100 de oameni stau în faţa porţii, acolo unde ancheta continuă cu criminalul în interiorul casei.
Luiza Melencu (18 ani) a dispărut în luna aprilie 2019, după ce a luat o maşină de ocazie. În acelaşi mod a dispărut Alexandra Măceşanu (15 ani). Suspectul a fost identificat abia vineri, după ce Alexandra a sunat de 3 ori la 112 pentru a-şi anunţa răpirea.
DUMINICĂ 28 iulie, EVOLUŢIA pe ore a cazului de la Caracal:
ORA 9.00 Gheorghe Dincă va fi dus din nou la Casa Groazei/ Căutările au fost reluate pe lac
Scafandrii nu au găsit sâmbătă, în lacul aflat la circa un km distanţă de casa lui Gheorghe Dincă, decât resturi animale, fără a identifica vreo urmă a unei crime.
Totodată, suspectul a fost adus la casa de la ieşirea din Caracal, acolo unde a fost martor la percheziţii circa 7 ore. Audierile la faţa locului vor fi reluate duminică, a confirmat DIICOT.
În faţa anchetatorilor, suspectul nu îşi recunoate faptele. Spune doar că a făcut foc pentru a se feri de ţânţari. În cenuşa aflată într-un butoi metalic din curtea casei, anchetatorii au găsit mai multe fragmente de oase calcinate şi 21 bucăţi dinţi de natură umană, iar în maşina bărbatului era un cercel al Alexandrei, identificat de mama ei.
Sute de oameni s-au strâns sâmbătă în faţa casei suspectului huiduind anchetatorii pentru modul în care au acţional şi pe Gheorghe Dincă.
Alexandra este dispărută de miercuri, iar joi a reuşit să sune de trei ori la 112, unde a anunţat că a fost sechestrată şi violată. Poliţiştii au ajuns după 19 ore la locaţia suspectului, acuzând STS că a dat date greşite privind localizarea şi că nu au avut mandat să intre. Pe de altă parte, într-un raport al procurorului de caz se arată că mandatul a fost dat la 3.00 noaptea, dar poliţiştii au acţionat la 6.00 dimineaţa pentru că nu era echipă la muncă.
ORA 09.40 Gheorghe Dincă a fost a dus din nou la Casa Groazei/ Căutările au fost reluate pe lac
Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul dispariţiei Alexandrei, fata de 15 ani din Olt,a fost adus duminică dimineaţa de Poliţie din nou la casa în care se presupune că a avut loc crima. Forţele de ordine păzesc zona, având în vedere tensiunile de seara trecută când oamenii s-au strâns la poartă.
Gheorghe Dincă a fost adus cu o dubă a Poliţiei, acesta aflându-se în custodia forţelor de ordine în baza unui mandat de arestare emis sâmbătă de Tribunalul Olt.
Pentru a evita vreun conflict, în faţa casei se află mai mulţi poliţişti.
Între timp, căutările continuă pe lacul aflat în apropierea casei.
Inspecţia Judiciară s-a sesizat în legătură cu divulgarea unor informaţii confidenţiale dintr-un dosar aflat în curs, în ceea ce priveşte scrisoarea deschisă a Asociaţiei pentru Apărarea Statutului Procurorilor (AMASP), unele dintre precizări fiind infirmate de Poliţie.
ORA 10.40 Unchiul Alexandrei: Pas cu pas să rupem caracatiţa. Şeful STS trebuie să fie demis
Unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănaşu, preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, a cerut duminică sprijinul public pentru ca şeful STS Sorinel Vasilca să fie demis de urgenţă ca urmare a cazului de la Caracal. Şeful STS va fi audiat luni în Comisia de Apărare.
ORA 11.24 DIICOT, despre ancheta dificilă a cazului Caracal: Este o locaţie foarte mare care trebuie luată la milimetru
Procurorul şef adjunct al DIICOT, Georgiana Hosu, spune că ancheta în cazul Caracal este dificilă deoarece este vorba despre o locaţie foarte mare „care trebuie luată la milimetru”. „Nu cred că se putea mai mult decât atât, mergem pe toate pistele”, a afirmat Hosu.
ORA 11.25 Unchiul Alexandrei: Primele rezultate ADN confirmă că fata a fost în maşină
Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, spune că primele rezultate ale probelor ADN confirmă faptul că fata de 15 ani a fost în maşina lui Gheorghe Dincă. Acesta a declarat că este vorba de fire de păr şi de scociul cu care i-a fost lipită gura.
„Sunt foarte trist şi supărat şi voi lupta cu toată hidra asta nenorocită. S-au găsit probe de ADN care corespond Alexandrei în maşina acestui nenorocit, fire de păr şi scociul cu care i-a fost lipită gura. Probleme ADN cu privire la oase sau la ceea ce s-a întâmplat în casa aceea nu ştiu când vor veni. Probabil diseară, nu ştiu, aşa am înţeles eu, nu cred că durează şapte zile. Faptul că a fost în maşina acestui monstru şi probele confirmă asta, e un lucru pe care pe mine mă doare foarte mult. Fire de păr şi scociul pus pe gură (s-au găsit – n.r.). S-au putea în acel scoci să fie şi ADN-ul ei şi al lui”, a spus Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, la Antena 3.
Acesta a mai spus că îşi doreşte ca toţi cei vinovaţi să plătească pentru ceea ce s-a întâmplat cu Alexandra.
ORA 12.23 Suspectul din Caracal îşi susţine nevinovăţia/ Avocat: Sângele din curte e de natură animală
Bogdan Alexandru,avocatul din oficiu al lui Gheorghe Dincă, spune că nu sunt probe noi găsite în ultimele 24 de ore,iar sângele din curte este de natură animală. Mai mult, apărătorul spune că procurorii au încercat insistent să afle despre Alexandra de la suspect, dar acesta susţine că nu ştie nimic.
"Este o placă ce se vedea şi pe imagini şi pe care era sânge. Dar specialiştii spun că e de natură animală, dânsul are aici păsări, nutrii. (...) Au încercat (n.r.: procurorii) să afle în mod insistent şi a spus de fiecare dată că nu ştie, nu sunt urme vizibile", a declarat avocatul Bogdan Alexandru.
Acesta a afirmat că au fost ridicate trei telefoane mobile ale suspectului. Legat de urmele umane găsite de anchetatori: "Nu a oferit date. A spus doar că e nevinovat"
Apărătorul lui Gheorghe Dincă anunţă că duminică, pe proprietatea suspectului se află şi soţia sa. "Nu este audiată, are doar activităţi gospodăreşti.Au 42 de ani de căsătorie, 4 copii, realizaţi toţi, e un soţ normal care şi-a îndeplinit rolul de soţ şi care în opinia ei nu putea face aşa ceva şi a fost total surprinsă"
Gheorghe Dincă a spus apărătorilor că este nevinovat şi că în casa sa nu a fost nicio altă persoană începând de marţi. Suspectul nu a fost evaluat pshihiatric, a spus avocatul.
Întrebată dacă ne putem aştepta inclusiv la eventuali complici ai lui Gheorghe Dincă, Georgiana Hosu a răspuns „Până la urmă, haideţi să nu înlăturăm nicio cale pe care am putea merge şi nicio posibilitate de a ancheta lucrurile şi poate reuşim pe parcurs să ne dăm seama”.
14 scafandri intervin pe lacul aflat în apropierea casei suspectului Gheorghe Dincă, iar căutările au loc pe o suprafaţă de cinci hectare, au declarat surse apropiate anchetei, pentru MEDIAFAX. Totodată, firele de păr din maşina suspectului se confirmă a fi ale Alexandrei.
ORA 13.04 Un procuror al Secţiei de Investigare a Magistraţilor se va întâlni cu tatăl Alexandrei-surse
Un procuror al Secţiei de Investigare a Infractiunilor din Justiţie se va întâlni în cursul zilei de luni cu tatăl Alexandrei, au declaat surse apropiate anchetei pentru MEDIAFAX.
"Faptul ca mâne la Caracal se va deplasa un procuror specializat în anchetarea magistraţilor din cadrul Secţiei de Investigare a Infractiunilor din Justitie este un lucru binevenit. Vor fi audiaţi pe rând procurorii, judecătorii şi toţi politiştii astfel încât să iasă la iveala tot adevărul. Eu nu intru în dezbateri pro şi contra SIIJ. Este foarte bine că vin şi anchetează", a declarat unchiu Alexandrei, Alexandru Cumpănaşu, preşedinte al Coaliţiei pentru Modernizarea României, pentru MEDIAFAX.
Surse apropiate anchetei au declarat că un procuror va ajunge luni la Caracal pentru a verifica modul în care au acţionat procurorii.
Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a anunţat încă de vineri că s-a sesizat din oficiu cu privire la împrejurările în care organele de urmărire penală au acţionat/nu au acţionat în contextul cercetărilor care s-au derulat în cauza privind dispariţia adolescentelor din Olt.
„Probele de la Caracal au ajuns la noi, la INML. Sunt mai multe colete, sunt sigilate, şi nu le desigilăm decât în prezenţa organelor de anchetă, luni dimineaţă. Au venit în lăzi frigorifice, şi în momentul acesta sunt în frigidere. Sunt în custodia noastră din noaptea de sâmbătă”, au declarat reprezentanţii INML, pentru MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, se vor face două tipuri de analize, care vor dura aproximativ două săptămâni.
ORA 14.15 Procuror DIICOT, la Caracal: Sunt gropi adânci în care se poate intra să repari o maşină suspendată
Gropi adânci sub care se poate intra pentru a repara o maşină suspendată, o bârnă în locul unde pare să fie un garaj, copaci, animale, camioane de haine vechi – aşa arată curtea lui Gheorghe Dincă, descrisă de procurorul şef adjunct DIICOT. „Colegii mei cercetează haos”, a spus Georgiana Hosu.
Procurorul şef adjunct al DIICOT a descris, la Caracal, cum arată curtea suspectului Gheorghe Dincă, spunând că fiecare lucru trebuie analizat, dar ancheta este dificilă. „În acest moment colegii mei cercetează haos”, a spus Georgiana Hosu.
„Nu pot să vă descriu. Sunt copaci, sunt animale, sunt lucruri aruncate unele peste altele, sunt camioane de haine vechi, care trebuie luate la mână şi analizate, sunt gropi, nu ştiu de ce săpate. A fost atelier auto aici. Sunt lucruri îngrămădite, obiecte care nu ar avea ce să caute acolo. Vă dau un exemplu: o bârnă de lemn suspendată pur şi simplu. Sunt lucruri care trebuie analizate, cercetarea la faţa locului trebuie făcută în condiţii legale”, a spus Hosu.
Întrebat cât de adânci sunt gropile săpate în curte, procurorul a răspuns: „Sunt unele în care se putea intra ca să repari, de exemplu, o maşină suspendată. Deci sunt destul de adânci”.
Procurorul atrage atenţia că zona poate fi contaminată.
„E o groapă plină cu haine vechi, nu se pot face procente (câte haine de damă, câte de bărbat – n.r.). Sunt cercetate pe rând gropile, dar e un efort maxim, se prelucrează probe. Zona poate fi contaminată, ca atare trebuie să fim foarte atenţi”, a spus Hosu.
Potrivit Georgianei Hosu, Gheorghe Dincă nu este audiat în timpul cercetărilor de la Caracal, el fiind adus doar pentru a răspunde la unele întrebări.
„Doar să ne arate sau să ne răspundă la anumite întrebări. De exemplu: la ce foloseaţi spaţiul respectiv, unde dormeaţi? Că sincer nu se poate face diferenţa”, afirmă procurorul şef adjunct al DIICOT.
Potrivit procurorului, în acest moment, la dosarul cauzei nu există un buletin preliminar al analizelor recoltate în cazul de la Caracal.
ORA 14.40 Dezastrul găsit în casa lui Gheorghe Dincă: Geamuri zidite şi gropi cimentate în curte
"Sunt gropi săpate şi cimentate. Sunt cercetate pe rând. Se prelevează probe, pentru că zona poate fi contaminată, dintr-un pas greşit şi lucrurile pot căpăta o altă turnură", a declarat procurorul şef adjunct al DIICOT, Georgiana Hosu.
ORA 14.50 Gheorghe Dincă şi-a recunoscut ambele crime
"Da, este adevărat. A recunoscut că le-a omorât pe amândouă. Sunt două fapte de omor. A oferit nişte explicaţii. Acum sunt din punctul dânsului de vedere, au venit aici pentru a întreţinere relaţii sexuale, au fost discuţii mai aprinse şi în urma acelor discuţii le-a lovit şi în urma loviturilor s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Din declaraţiile dânsului au venit de bună voie", a declarat Bogdan Alexandru, avocatul lui Gheorghe Dincă, pentru MEDIAFAX.
Luiza Melencu (18 ani) a dispărut în luna aprilie 2019, după ce a luat o maşină de ocazie. În acelaşi mod a dispărut Alexandra Măceşanu (15 ani). Suspectul a fost identificat abia vineri, după ce Alexandra a sunat de 3 ori la 112 pentru a-şi anunţa răpirea.
Deocamdată nu se ştie dacă autorul a anunţat şi unde sunt cadavrele, pentru că până acum anchetatorii nu au găsit vreun corp, ci doar urme umane.
Momente tensionate au loc la poarta casei lui Gheorghe Dincă, după ce acesta şi-a recunoscut ambele crime. Mama Luizei şi bunicul acesteia au leşinat. „Ce păziţi domnule, un criminal păziţi?”, au strigat oamenii către forţele de ordine.
Oamenii aflaţi la poarta casei lui Gheorghe Dincă au devenit nervoşi în momentul în care s-a aflat că acesta şi-a recunoscut ambele crime.
ORA 16.00 Momente emoţionante la poarta criminalului. 100 de oameni s-au strâns la locul crimei
Momente emoţionante la poarta criminalului, acolo unde a ajuns familia Luizei, una dintre fetele ucise de Gheorghe Dincă. Circa 100 de oameni stau în faţa porţii, acolo unde ancheta continuă cu criminalul în interiorul casei.
"Aşa simplii cum suntem am crescut-o, am dat-o la licu şi a fost un exemplu. Doamne", plânge bunica Luizei, fata dispărută în aprilie.
Mama şi bunicul Luizei au început să lovească în poarta păzită de forţele de ordine.
„Uitaţi-vă ce aţi făcut!”, a strigat mama Luizei, iar oamenii îi raspund „politica, politica”.
Pentru că au fost oamenii împiedicaţi să intre, mama Luizei a strigat către jandarmi: „Ce păziţi domnule, un criminal păziţi?”.
Ulterior, atât bunicul fetei dispărute în urmă cu patru luni, cât şi mama acesteia au leţinat. „Chemaţi ambulanţa”, au strigat cei prezenţi.
ORA 16.10 Familia Alexandrei a venit la locuinţa lui Gheorghe Dincă
Familia Alexandrei a venit, în urmă cu puţin timp, la locuinţa lui Gheorghe Dincă, după ce acesta a recunoscut ambele crime. Părinţii fetei au refuzat să vorbească. La poarta lui Gheorghe Dincă au loc momente emoţionante, peste 100 de oameni fiind adunaţi în faţa locuinţei.
Părinţii Alexandrei au ajuns cu puţin timp după ora 16.00 la locuinţa lui Gheorghe Dincă, după ce au aflat că bărbatul şi-a recunoscut ambele crime, în cazul fiicei lor şi al Luizei.
Mama şi tatăl Alexandrei au refuzat să vorbească.
ORA 17.00 Crima din Caracal. Dincă Gheorghe a dat detalii despre modul în care le-a ucis pe fete
Avocatul din oficiu al lui Dincă Gheorge a confirmat duminică faptul că ucigaşul a indicat locul unde le-a ucis pe Alexandra şi Luiza, dar apărătorul nu a vrut să dea detalii. Marţi se va judeca recursul la măsura arestării preventive.
Avocatul din oficiu al lui Dincă Gheorge a confirmat duminică faptul că ucigaşul a indicat locul unde le-a ucis pe Alexandra şi Luiza, dar apărătorul nu a vrut să dea detalii. Marţi se va judeca recursul la măsura arestării preventive.
"Corect ar fi să se schimbe încadrarea juridică. Mă aşteptam să se întâmple, să recunoască, pentru că erau câteva indicii, probe. Era de aşteptat. Nu aş putea să vă spun ce l-a determinat să recunoască. Ce cred că l-a mustrat conştiinţa", a spus Bogdan Alexandru, avocatul lui Gheorghe Dincă, pentru Antena 3.
Întrebat dacă a indicat inclusiv locul unde le-a ucis pe fete, avocatul a spus: "Da, s-au dat detalii referitoare la modul în care s-a realizat fapta, dar nu pot să spun aceste detalii".
Dincă Gheorghe este audiat duminică, după-amiaza, la sediul DIICOT Craiova, după ce a fost prezent şi la percheziţiile din casa din Caracal.
Nu se ştie însă dacă a dat detalii de locul în care se află cadavrele, deoarece, în casa sa, au fost găsite doar resturi umane şi bijuterii.
Magistraţii vor judeca marţi recursul lui Dincă Gheorghe la măsura arestării preventive.
ORA 18.20 Gheorghe Dincă, dus la Arest, pentru că i s-a făcut rău la audieri
Gheorghe Dincă, bărbatul care a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra şi Luiza, a fost scos din sediul DIICOT Craiova, unde era audiat, duminică, pentru că i s-a făcut rău. Audierea a fost întreruptă şi se va relua la ora 20.00, iar Dincă a fost dus în Arest unde primeşte îngrijiri medicale.
ORA 18.30 Autorul crimelor din Caracal a spus anchetatorilor ce a făcut cu cadavrele-surse
Surse apropiate anchetei au declarat, pentru MEDIAFAX, că Gheorghe Dincă a spus anchetatorilor că a ars cadavrele celor două fete pe care le-a sechestrat. Dincă şi-a recunoscut duminică, la prânz, faptele.
Potrivit surselor judiciare, autorul crimelor din Caracal le-a spus anchetatorilor că a ars cadavrele celor două fete.
Anchetatorii au căutat, timp de 3 zile, urme în casa şi curtea bărbatului. În cenuşa dintr-un butoi se aflau mai multe rămăşiţe umane.
Cel puţin una dintre victimele criminalului Gheorghe Dincă a fost aruncată în râul Olt, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX, anchetatorii identificând rămăşiţe umane arse lângă apă. Surse apropiate anchetei spun că ar fi vorba despre trupul Luizei, fata dispărută în aprilie.
Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că rămăşiţele umane arse au fost găsite în apropierea apei, motiv pentru care se crede că cel puţin o victimă a fost aruncată în apa râului
Cel puţin una dintre victimele criminalului Gheorghe Dincă a fost aruncată în râul Olt, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX, anchetatorii identificând rămăşiţe umane arse lângă apă. Surse apropiate anchetei spun că ar fi vorba despre trupul Luizei, fata dispărută în aprilie.
Citește pe alephnews.ro: Care sunt cele 16 povești care influențează fizica și astronomia în 2024
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: CRIMELE de la Caracal. Radiografia primelor săptămâni şi neputinţa unui sistem. “Şi eu sunt Alexandra!” | FOTO, VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Moment istoric pentru NASA: Sonda Parker va ajunge la o distanță record de 6,2 milioane kilometri, chiar în Ajunul Crăciunului
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:00
-
astăzi, 10:48
Loviturile israeliene ucid 17 palestinieni în Gaza. Ordin de evacuare pentru un spital din nord