- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Caravana "Overland for Smile", din nou în România
Medicii stomatologi din caravana "Overland for Smile - Zâmbet de copil" se întorc pentru al treilea an consecutiv în România, în cadrul unui program de asistenţă stomatologică gratuită pentru copiii instituţionalizaţi din Europa de Est, după cum au anunţat în cadrul unei conferinţe de presă, marţi.
Caravana "Overland for Smile", din nou în România
Organizatorii şi partenerii programului au prezentat, la conferinţa de marţi, rezultatele obţinute din 2006 până în prezent, în România - prima ţară care a beneficiat de un plan mai amplu de îngrijire a sănătăţii dentare a copiilor din Europa de Sud-Est.
În deschiderea conferinţei, Ambasadorul Italiei la Bucureşti, Daniele Mancini, a subliniat importanţa acestei iniţiative şi a caracterizat-o ca pe un act de "solidaritate umană". El a mai declarat că speră continuarea acestui tip de colaborare între medicii stomatologi italieni şi autorităţile române, aflată sub patronajul Ambasadei Italiei la Bucureşti, asigurând că cele două ţări sunt extrem de legate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
REZULTATE PARȚIALE. Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Călin Georgescu și Marcel Ciolacu intră în turul 2
-
Rezultate parţiale 90% din secţiile de votare: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Bătălie pentru locul doi între Ciolacu şi Lasconi
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
-
Cine este Călin Georgescu, surpriza de la alegerile prezidenţiale 2024, turul I
Anul acesta, caravana se va opri în oraşele de pe traseul Suceava - Bacău - Galaţi - Tulcea - Constanţa - Bucureşti, începând cu data de 4 iunie, cu ajutorul mai multor camioane cu posturi de tratament şi microbuze pentru transportul local al personalului medical şi al copiilor.
Lionello Grossi, preşedintele Overland for Smile Onlus, a apreciat desfăşurarea programului ca fiind "o mare aventură" şi "o nouă frontieră a medicinei transculturale", care nu s-ar fi putut realiza fără tehnologia de care dispun camioanele ce străbat ţara. Grossi a considerat important ca participanţii la program şi organizatorii să se străduiască, în continuare, pentru a obţine rezultatele dorite şi să încerce să atingă maximum de eficienţă.
Directorul executiv al Uniunii Naţionale a Asociaţiilor Stomatologice, medicul Alexandru Brezoescu, le-a mulţumit voluntarilor şi celor care au făcut posibilă desfăşurarea programului în România, observând, însă, că nu există suficienţi stomatologi români care s-ar alătura caravanei. El a conchis că "e de datoria noastră să preluăm ştafeta" şi să continuăm ce au realizat iniţiatorii programului.
Din partea autorităţilor române a fost prezentă Ioana Nedelcu, consilier la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, care a ţinut şi ea să mulţumească organizatorilor şi partenerilor "Overland for Smile - Zâmbet de copil" şi să-i asigure de tot sprijinul din partea instituţiei pe care o reprezintă.
Campania din cei doi ani, în România, a înregistrat 103.000 de kilometri parcurşi, vizite în 137 de centre de asistenţă socială, unde au fost trataţi 3.494 de copii, în urma a 9.101 intervenţii stomatologice efectuate de circa 440 de medici, asistenţi şi igienişti dentari.
Organizatorii se aşteaptă ca, în 2008, caravana să poată îngriji aproximativ 1.800 de copii, concentrându-se pe judeţele din sudul ţării.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO