Accesul unei ambulanţe pe rampa din faţa Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu a fost blocat, luni, de o maşină. Un martor a surprins momentul şi a postat imaginile pe Facebook.
„Există foarte mulţi cetăţeni cu bun simţ, care au ajuns să parcheze chiar pe rampa pe care intră ambulanţele la Urgenţe! Dar ce ne facem cu nenorociţii de pacienţi, din ambulanţe? Unde dracului s-or grăbi aşea? P.S. E clar că în Târgu-Jiu, acum, nu mai funcţionează nicio lege şi nicio instituţie. E anarhie totală, oameni buni!”, a scris un bărbat pe Facebook.
Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Gorj, Constantin Mitroi, a declarat, pentru MEDIAFAX, că ambulanţa se afla în misiune.
„Accesul a fost blocat de maşina respectivă, care era parcată într-un loc în care nu permitea ambulanţelor să intre. Era cu uşile deschise şi câţiva bărbaţi de acolo, câteva persoane, au împins maşina. Au deblocat accesul. Echipajul a aşteptat aproximativ cinci minute. Apoi au venit şi cei de la Poliţia Locală. Ambulanţa intra în spital, cu un pacient. Acolo e foarte greoaie atât intrarea, cât şi ieşirea, se parchează aiurea”, a spus Constantin Mitroi.