- Home
- Social
- BUCURESTI, (15.06.2018, 17:18)
- Florin Zafiu
Carmen Dan: Poliţiştii români şi cei unguri vor patrula în apropierea frontierei, după accidentul din mai
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat vineri, cu ocazia conferinţei Forumului Salzburg organizată la Bucureşti, că vor fi instituite patrule rutiere mixte româno-ungare în perimetrul graniţei, după accidentul din Ungaria în care şi-au pierdut viaţa 9 cetăţeni români.
Urmărește
159 afișări
Carmen Dan: Poliţiştii români şi cei unguri vor patrula în apropierea frontierei, după accidentul din mai
Patrulele formate din poliţişti români şi unguri vor executa misiuni de siguranţă rutieră şi prevenire în zona de frontieră. În acest moment, decizia urmează a fi discutată de către autorităţi şi ulterior implementată, a anunţat ministrul de Interne, Carmen Dan.
"Am discutat cu viceprim-ministrul şi ministrul de interne ungur despre siguranţa rutieră. Şi am plecat în această discuţie tocmai de la evenimentul care a fost mediatizat la noi şi în urma căruia şi-au pierdut viaţa nouă cetăţeni români. Am hotărât împreună cu acesta să desfăşurăm activităţi de patrulare în comun, poliţişti unguri cu poliţişti români în zona adiacentă punctelor de trecere a frontierei cu Ungaria. Decizia a fost luată la nivel de miniştri, urmează să fie implementată la nivelul şefilor poliţiilor din cele două state".
În data de 22 mai un grav accident de circulaţie a avut loc în Ungaria, în apropiere de graniţa cu România. Nouă români au murit în urma coliziunii între un microbuz înmatriculat în judeţul Mureş şi un camion, în zona Cegledbercel, Ungaria. Românii se întorceau din Slovenia, unde munceau în agricultură. Cel puţin 13 copii au rămas orfani în urma accidentului din Ungaria.
Totodată, ministrul Carmen Dan a amintit faptul că patrule similare sunt instituite la graniţa cu Bulgaria şi totodată, având în vedere numărul mare de turişti români care îşi vor petrece vacanţele în Croaţia, vor fi dialoguri pe acest palier şi cu autorităţile respective. Întrebat dacă au fost identificate moduri de lucru prin care românii care ajung în calitate de turişti în Bulgaria să nu mai ajungă victime ale hoţilor de maşini, ministrul a precizat că numărul cazurilor este în scădere.
"Avem această practică şi cu partenerii bulgari. Incidenţa acestor evenimente neplăcute a scăzut. Am discutat cu ministrul bulgar despre acest subiect şi s-a arătat foarte mulţumit de rezultatul activităţilor de patrulare în comun între poliţiştii români şi cei bulgari. Şi pe perioada verii şi pe perioada iernii noi avem aceste activităţi în comun. În plus, vreau să vă spun că am adoptat această metodă şi pentru partenerii croaţi, pentru că în sezonul estival cred că este deja cunoscut, sunt mulţi cetăţeni români care se duc şi îşi petrec concediile în Croaţia şi în sensul acesta am detaşat doi poliţişti români care să stea în Croaţia şi să sprijine activităţile poliţieneşti din ţara respectivă în perioada iulie – octombrie a acestui an", a declarat ministrul de Interne, Carmen Dan.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe