- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Carnea de porc din Irlanda, livrată la cinci firme din Ilfov, Buzău şi Olt
Cantitatea de peste 3,5 tone de carne de porc provenind din Irlanda, care a ajuns la un depozit din Capitală, a fost livrată la cinci firme din judeţele Ilfov, Buzău şi Olt.
Carnea de porc din Irlanda, livrată la cinci firme din Ilfov, Buzău şi Olt (Imagine: Mediafax Foto)
Declaraţia a fost făcută, miercuri, într-o conferinţă de presă, de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Csutak Nagy Laszlo.
El a precizat că este vorba despre o cantitate de 3.640 de kilograme de carne de porc care a ajuns în România din Belgia provenind din Irlanda. Această cantitate a ajuns la un depozit din Bucureşti, iar în prezent, din acest lot, în acest depozit nu mai există niciun kilogram, toată cantitatea fiind livrată la cinci firme din judeţele Ilfov, Buzău şi Olt.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Vicepreşedintele ANSVSA a precizat că lanţul de distribuţie a cărnii de porc din Irlanda poate să depăşească însă cele trei judeţe, fiind aşteptate rezultatele verificărilor inspectorilor sanitar-veterinari.
Potrivit vicepreşedintelui ANSVSA, această carne de porc a fost procesată, intrând în amestec cu alte produse, astfel că riscul de contaminare este mai mic.
Acesta a mai spus că marţi, în urma notificării privind cantitatea de carne de porc din Irlanda care a ajuns în România, inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare au făcut verificări la depozitul la care a ajuns carnea.
Vicepreşedintele ANSVSA a precizat că din 1 septembrie, în urma notificării privind produse din carne de porc din Irlanda care au fost livrate în 11 state membre UE, dar nu şi în România, au fost anunţate toate punctele de frontieră, pentru verificarea importurilor provenind din această ţară.
După ce de la frontieră s-a primit informaţia că în România nu a intrat niciun transport de carne de porc provenind din Irlanda, au fost notificate toate Direcţiile Judeţene Sanitar-Veterinare, pentru verificarea unităţilor de procesare şi depozitare, această acţiune fiind în derulare, a mai spus Csutak Nagy Laszlo.
Peste trei tone de carne de porc provenind din Irlanda au ajuns în depozitele unei firme din Bucureşti, informaţia fiind transmisă, marţi, autorităţilor române, notificarea în acest sens venind de la Comisia Europeană.
Comisia Europeană a invitat, luni, toate statele membre UE să blocheze şi să verifice toate produsele din carne de porc importate din Irlanda, după descoperirea unei contaminări cu dioxină în fermele irlandeze.
Citeşte şi:
Carne de porc din Irlanda a ajuns în depozitele unei firme din Bucureşti
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO