Ciuma neagră a modificat sistemul imunitar. Afecţiunile la care suntem vulnerabili 670 de ani mai târziu
Un studiu de pionierat, publicat miercuri în revista Nature, a constatat că persoanele care au supravieţuit ciumei bubonice de la mijlocul anilor 1300 au fost mult mai susceptibile de a purta o anumită mutaţie. Dar mutaţia are şi un dezavantaj, potrivit studiului: un risc crescut de afecţiuni cronice şi potenţial debilitante, precum boala Crohn şi artrita reumatoidă.
„Acest lucru sugerează că populaţiile care au supravieţuit Morţii Negre au plătit un preţ, şi anume acela de a avea un sistem imunitar care ne creşte riscul de boli autoimune”, a declarat autorul studiului, Luis Barreiro, profesor de medicină genetică la Universitatea din Chicago.
Cercetătorii ştiau deja că multe dintre regiunile ADN-ului nostru contribuie la dezvoltarea acestor tipuri de boli. Întrebarea a fost: de ce avem aceste regiuni?
Oamenii de ştiinţă au crezut de ceva timp că epidemiile pot modela structura genetică a oamenilor, dar a fost foarte greu de demonstrat asta. Moartea Neagră, unul dintre cei mai mari ucigaşi din istoria omenirii, a fost modelul perfect de analizat.
În doar cinci ani, între 1346 şi 1350, Moartea Neagră, o pandemie cauzată de bacteria Yersinia Pestis, a ucis zeci sau sute de milioane de oameni, mulţi dintre ei fiind tineri.
Analizând genomul a 206 rămăşiţe umane îngropate în gropi comune din Marea Britanie şi Danemarca înainte, în timpul şi după Moartea Neagră, oamenii de ştiinţă au măsurat patru mutaţii, numite variante genetice, a căror prevalenţă s-a schimbat după epidemie, sugerând că acestea au ajutat sau au împiedicat capacitatea de supravieţuire a oamenilor.
Una dintre variante, cu numele complicat de rs2549794, a atras atenţia în mod special deoarece a fost legată fără echivoc de dezvoltarea bolii Crohn – o afecţiune autoimună care provoacă inflamarea intestinului.
„Este uriaş, observăm o schimbare de 10% pe parcursul a două-trei generaţii, este cel mai puternic eveniment de selecţie la om de până acum”, a declarat pentru BBC autorul studiului, profesorul Hendrik Poinar, genetician evoluţionist de la Universitatea McMaster.