- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (14.11.2014, 13:37)
- Aurelia Alexa
Cartel Alfa: Guvernul nu este interesat de problemele lucrătorilor români. De luni reluăm protestele
Sindicaliştii Confederaţiei "Cartel Alfa" acuză Guvernul de lipsă de reacţie şi de interes în rezolvarea problemelor pe care le au lucrătorii români şi anunţă că vor relua, de luni, acţiunile de protest la Ministerul Muncii.
Urmărește
329 afișări
Cartel Alfa: Guvernul nu este interesat de problemele lucrătorilor români; de luni reluăm protestele (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)
Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" arată vineri, într-un comunicat de presă, că Guvernul nu a făcut niciun demers până acum în vederea modificarii Legii 62/2011, a dialogului social.
"Această lege, care a blocat negocierile colective şi a făcut aproape imposibilă reprezentarea salariaţilor de către sindicate, a fost adoptată în 2011 prin asumarea răspunderii de catre guvernul Boc, fără nicio dezbatere publică sau consens între partenerii sociali. Guvernul actual, deşi a promis şi a semnat un acord prin care s-a angajat că va aduce legislaţia la situaţia iniţială, corectând prevederile care prejudiciază salariaţii, acum pretinde consensul părţilor ca şi condiţie prealabilă modificării: toate sindicatele şi toate patronatele, autohtone sau multinaţionale. Este de fapt o strategie tipică de a întârzia la infinit nişte modificări pe care realitatea relaţiilor de muncă şi situaţia disperată a lucrătorilor români le reclamă ca extrem de urgente", susţin reprezentanţii Cartel Alfa.
Sindicaliştii amintesc că de la adoptarea Legii 62/2011 nu a mai fost încheiat niciun Contract Colectiv de Muncă (CCM) sectorial şi, în plus, a fost eliminat Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel naţional (CCMUNN). În opinia sindicaliştilor, această situaţie a dus la reducerea dramatică a numărului de salariaţi acoperiţi de un contract colectiv, şi în consecinţă de drepturile şi clauzele pe care aceste contracte le conţineau.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Potrivit Confederaţiei "Cartel Alfa", condiţiile impuse pentru formarea unui sindicat şi pentru negocierea unui contract colectiv la nivel de unitate lasă o mare parte din structura lucrătorilor - aproximativ un sfert din totalul angajaţilor români - fără drept de asociere, în contradicţie cu prevederile Constituţiei, care garantează acest drept.
"În faţa acestei lipse de reacţie şi interes a Guvernului în rezolvarea problemelor pentru lucrătorii din România, Confederaţia Naţională Sindicală «Cartel Alfa» reia din data de 17 noiembrie 2014 acţiunile de protest, prin pichetarea zilnică a Ministerului Muncii, în intervalul orar 10.00-12.00", se arată în comunicat.
Sindicaliştii "Cartel Alfa" au mai pichetat sediul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi în perioada 29 septembrie - 17 octombrie, iar în 7 octombrie au organizat un miting de amploare în Piaţa Victoria.
Sindicaliştii au solicitat atunci să se facă urgent patru schimbări în Legea dialogului social, respectiv modificarea reprezentativităţii şi a modului de aplicare universală a contractului colectiv de muncă, introducerea contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional, până la dezvoltarea contractelor colectiv de muncă sectoriale, dreptul la conflict de muncă şi protejarea minimală a reprezentanţilor sindicali, astfel încât să fie permis dialogul social, precum şi realizarea unor relaţii de muncă negociabile pentru salariaţi, "nu transformarea lor în sclavi moderni".
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe