Cartel Alfa organizează un miting şi un marş în luna mai

Sindicaliştii afiliaţi la Cartel Alfa vor organiza, în prima jumătate la lunii mai, un miting şi un marş în jurul Parlamentului, timp de două zile consecutive, atunci când va fi votul în Camera Deputaţilor pe legea pensiilor.

Urmărește
20 afișări
Imaginea articolului Cartel Alfa organizează un miting şi un marş în luna mai

Cartel Alfa organizează un miting şi un marş în luna mai

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, luni, la finalul Comitetului Confederal, că demersurile pentru organizarea grevei generale anunţată pentru luna mai au început, în acest moment, fiind strânse semnături pentru declanşarea protestului.

"Suntem pregătiţi de grevă. Se derulează strângerea de semnături, ne aşteptăm la un val de proteste împotriva sindicatelor", a arătat Hossu.

El a spus că cele trei probleme referitoare la legea pensiilor, legea salarizării unice şi salariul minim garantat pe economie nu au fost rezolvate de guvernanţi, constatându-se că, deşi s-au făcut paşi importanţi doar cu privire la legea salarizării unice, sindicaliştii aşteaptă rezultate concrete.

Potrivit liderului Cartel Alfa, vor fi derulate acţiuni la nivelul judeţelor, potrivit calendarului anunţat.

Federaţia Naţională din Administraţie va organiza, joi, un miting la Guvern şi va declanşa greva generală pe 5 mai.

De asemenea, Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici va declanşa greva în mai, liderul Sebastian Oprescu neanunţând însă o dată certă.

Comitetul Confederal al Cartel Alfa s-a întrunit, luni, pentru a stabili calendarul protestelor, nemulţumirile fiind legate de cele trei probleme ridicate în ultimele luni, respectiv Legea salarizării, a pensiilor şi salariul minim pe economie.

Protestele sindicaliştilor de la Cartel Alfa au început în 10 martie cu pichetările în teritoriu.

Aproximativ 200 de sindicalişti de la Confederaţia "Cartel Alfa" au pichetat, în 12 martie, sediul Guvernului.

Confederaţia sindicală anunţase anterior că la începutul lunii mai va avea loc o grevă de avertisment la nivel naţional, urmată de o grevă generală în a doua jumătate a lunii mai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici