"Cartel Alfa" recomandă Guvernului 20 de priorităţi pentru politica energetică a României

"Cartel Alfa" recomandă Guvenrului aplicarea a 20 de priorităţi pentru politica energetică şi consideră că o politică energetică eficientă trebuie să se bazeze pe o strategie de eficientizare a resurselor energetice, care să aibă ca scop principal reducerea consumului cu până la 20%, până în 2020.

Urmărește
4 afișări

Consiliul Europei are pe agendă, pentru 4 februarie, discutarea şi adoptarea strategiei energetice a Europei pentru perioada 2011-2020. În acest context Confederaţia "Cartel Alfa" susţine şi subscrie la punctele de vedere exprimate de Confederaţia Europeană a Sindicatelor (ETUC), de Federaţia Europeana a Metalurgiştilor (EMF) de Federaţia Europeană a Sindicatelor din Serviciile Publice (EPSU) şi de Federaţia Europeană a Lucrătorilor din Industriile minieră, chimică şi energie, care se tem că unele dintre deciziile care urmează a se lua şi care se referă la strategia energetică de perspectivă a Europei vor fi mult diferite faţă de aşteptări, potrivit unui comunicat de vineri al confederaţiei.

"Aceste obiective nu se pot realiza fără o preocupare reală pentru dezvoltarea gradului de ocupare al forţei de muncă şi în absenţa unor noi surse de finanţare, cum ar fi eurobonduri sau o taxă pe tranzacţiile financiare, dar aceaste alternative nu se regăsesc printre obiectivele urmărite. Consiliul Europei pare interesat să continue politicile de austeritate, implementate în contextul crizei economice", potrivit sursei citate.

Confederaţiei Europeană a Sindicatelor, Federaţia Europeană a Metalurgiştilor, Federaţia Europeană a Sindicatelor din Serviciile Publice şi Federaţia Europeană a Lucrătorilor din Industriile minieră, chimică şi energie, îndeamnă guvernele Uniunii Europene să profite de contextul dezbaterii privind strategia energetică şi să pună în aplicare cele 20 de priorităţi pentru politică energetică din Uniunea Europeană, până în 2020.

"Cartel Alfa" îndeamnă Guvernul României să aplice cele 20 de priorităţi, necesare, mai ales în această situaţie. Aceste măsuri sunt elaborarea unui pact de solidaritate europeană la capitolul energie, garantarea unei aprovizionări sigure cu energie, crearea unei Agenţii Europene a Energiei pentru promovarea unor politici comune de interes general, cu scopul îmbunătăţirii reglementărilor pe piaţa energiei, asigurarea faptului că facturile la energie ar trebui să reflecte doar preţul şi o rată echitabilă de rentabilitate, nu un profit excesiv.

Alte priorităţi se referă la protejarea consumatorilor vulnerabili cu venituri mici şi mijlocii, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin intermediul politicilor de energie regenerabilă, stabilirea surselor de finanţare, integrarea criteriilor sociale şi de mediu în contractele de achiziţii publice pentru infrastructura energetică, modernizarea reţelelor, pentru a promova economia de energie, creşterea eficienţei energetice în industrie şi reducerea cu cel puţin 20% în următorii zece ani a consumului pentru fiecare stat membru, stabilirea unui program de încurajare a investiţiilor care promovează emisii reduse de carbon, renovarea locuinţelor, furnizarea de mijloace de transport accesibile publicului.

Tot ca priorităţi "Cartel Alfa" recomandă diversificarea surselor de energie, prin dezvoltarea energiilor regenerabile, o mai bună coordonare a unităţilor de transport şi a sistemelor de producţie şi de distribuţie, crearea de locuri de muncă noi şi de calitate, trecerea către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, consultarea permanentă a partenerilor sociali cu privire la impactul social şi economic al politicilor privind schimbările climatice, promovarea drepturilor omului, a drepturilor sindicale şi a democraţiei atunci când se stabilesc planurile de perspectivă, asigurarea unui standart de sănătate ridicat şi a securităţii în sectorul energetic pentru a proteja lucrătorii şi cetăţenii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici