Dacă nu ai cu cine să îţi laşi copilul după şcoală, afterschool-ul este cea mai bună opţiune pentru tine şi copilul tău
Dacă nu poţi lucra de acasă, iar bunicii sunt departe, apare întrebarea „Cu cine îţi laşi copilul, după orele la şcoală?”.
Laura Spătaru este business development manager la Vodafone. Nu are cum să îl supravegheze pe Alex la teme. Mai ales acum, când termină cursurile, la ora 11:00. Laura a ales un afterschool, în apropierea locului ei de muncă. Aici, Alex, care este în clasa a doua, este îndrumat când îşi face lecţiile, primeşte o masă caldă şi interacţionează cu alţi copii. Asta i-a lipsit cel mai mult copilului, când şcolile au fost închise. El a aşteptat cu nerăbdare să îşi revadă colegii, atât pe cei din clasă, cât şi pe cei de la afterschool, unde merge de doi ani şi stă cam 6 ore pe zi. Îi place maxim, mai ales că atunci când ajunge acasă, nu mai are nimic de făcut, decât să se joace.
Alex Spătaru – elev: Teacher ne ajută cu temele, când este cald ne duce afară, luăm cina aici şi vorbim în engleză şi îmi place că după ce ne terminăm temele mă joc cu copiii.
Laura Spătaru – părinte: Lucrez într-o companie multinaţională, lucrez cu clienţi şi job-ul meu presupune să mă şi deplasez la clienţi. Lucrez şi de acasă şi de la birou, dar în mare parte trebuie să mă deplasez la clienţi.