Casa Andreei Marin a fost spartă. Poliţiştii ilfoveni îi caută pe hoţi

Andreea Marin a sesizat Poliţia Ilfov, vineri noapte, că i-a fost spartă casa, hoţii fiind căutaţi de către poliţişti, care au deschis un dosar de cercetare şi i-au audiat pe vecinii acesteia şi un angajat al firmei care asigură paza în complexul rezidenţial în care vedeta locuieşte.

Urmărește
3830 afișări
Imaginea articolului Casa Andreei Marin a fost spartă. Poliţiştii ilfoveni îi caută pe hoţi

Andreea Marin (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Surse din Poliţie au declarat, pentru MEDIAFAX, că Andreea Marin a depus plângere vineri noapte, în care a arătat că, între orele 20.30 şi 23.50, persoane necunoscute au intrat prin efracţie în locuinţa sa.

Andreea Marin ar fi arătat în plângere că nu era nimeni în casă în momentul în care hoţii au dat spargerea, iar aceştia nu au avut ce să fure, pentru că nu are obiecte de mare valoare.

Poliţiştii de la IPJ Ilfov au făcut cercetări la casa Andreei Marin, au ridicat probe şi au deschis un dosar în care a fost începută urmărirea penală in rem, au precizat sursele citate.

Până la acest moment, poliţiştii i-au luat o declaraţie Andreei Marin şi au audiat vecini ai acesteia, dar şi un angajat al firmei care asigură paza în complexul rezidenţial unde locuieşte vedeta.

Vedeta de televiziune Andreea Marin locuieşte împreună cu soţul său, medicul turc Tuncay Öztürk, şi cu Ana Violeta, fetiţa pe care o are împreună cu Ştefan Bănică Jr., cu care a fost căsătorită şapte ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici