Casă de bani furată din showroom-ul unei firme din Oradea
O casă de bani în care erau aproximativ 30.000 de lei a fost furată, în noaptea de duminică spre luni, din showroom-ul unei firme de materiale de construcţii din Oradea, iar poliţiştii fac cercetări la faţa locului, neavând încă informaţii despre numărul şi identitatea hoţilor.

Casă de bani furată din showroom-ul unei firme din Oradea (Imagine din arhivă; Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
Adjunctul şefului Poliţiei municipiului Oradea, comisarul şef Mugurel Poinar, a declarat că hoţii au escaladat gardul cu care este îngrădit showroom-ul, traversând curtea şi intrând pe un geam din spatele imobilului.
"Au intrat în mai multe birouri şi au luat dintr-o încăpere cutia de valori în care se aflau încasările de la sfârşit de săptămâna", a spus Poinar.
Potrivit sursei citate, în casa de bani furată erau aproximativ 30.000 de lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Poinar a spus că showroom-ul era păzit şi are sistem video de supraveghere, imaginile urmând să fie vizionate de poliţişti.
La faţa locului, se află o echipă de criminalişti şi ofiţeri ai Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Oradea.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Bihor, subcomisarul Ioana Indrieş, a declarat că furtul a fost descoperit de o angajată a societăţii care a mers la ora 7.00 la serviciu.
"Noi am fost sesizaţi la ora 7.20 despre faptul că persoane necunoscute au sustras din biroul administratorului societăţii o cutie cu o sumă mai mare de bani, cutie care nu era destinată păstrării de monetar", a spus Indrieş.
Indrieş a adăugat că din cercetările efectuate până în prezent reiese că furtul a fost comis de două persoane.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

